Un astfel de exemplu este Alexandra Mărcuț – artista “cameleon” a Sătmarului, care cântă și compune de la muzică populară, de petrecere, ușoară, pop și chiar hip-hop. Alexandra Mărcuț este cunoscută publicului larg sătmărean încă din perioada liceului, când a început să activeze la spectacole și alte evenimente în cadrul Școlii de Arte Satu Mare. Încă din acea perioadă dovedea o putere vocală fantastică și versatilitate – prin experimentarea cu mai multe genuri muzicale.
O colaborare longevivă
A trecut timpul însă și de atunci a împlinit 25 de ani, iar acum are o frumoasă colaborare cu o formație cunoscută în județ. “Colaborez cu Formația Meda de mai bine de 4 ani, iar împreună onorăm evenimentele la care suntem solicitați. Tot din aceeași perioadă am început să cochetez cu muzica populară și de petrecere, fapt care mi-a adus multe satisfacții și bucurii. Am pornit pe acest drum cântând doar muzică ușoară, dar viața m-a adus și pe meleagurile folclorice, iar pentru asta mă consider a fi o norocoasă! Îmi compun propriile melodii și lucrez intens pentru un album de muzică populară. De altfel, patru dintre aceste melodii le-am adus deja în fața celor care-mi urmăresc activitatea. Nici muzica ușoară nu vreau să o las deoparte și sper ca anul acesta să finalizez și un cântec de acest gen.” – a spus artista.
A reușit să își construiască propriul studio
Este cunoscut faptul că un artist poate să exploreze creativitatea la cote maxime în momentul în care beneficiază și de un spațiu adecvat – unde inspirația și “flow”-ul să curgă pur și simplu. La acest lucru a meditat mult timp și Alexandra Mărcuț, iar acum, dorința de a avea propriul studio s-a materializat, ceea ce, mai ales pentru cunoscătorii din ingineria sunetului sau producție muzicală, nu e puțin lucru, întrucât e o problematică destul de complicată. “În această primăvară, alături de iubitul meu, Rareș Robaș, saxofonistul trupei, am reușit să construim propriul nostru studio, iar cu multă muncă și cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să aducem cât mai multe surprize muzicale celor care ne sunt alături. Planurile de viitor sunt mari, cu pași mărunți, ne îndreptăm spre ceea ce visăm și dacă munca va fi pe măsură, sunt convinsă că rezultatele se vor vedea curând.” – a declarat Alexandra Mărcuț.
Participarea la Eurovision din 2013
Eurovision Song Contest – cel mai semnificativ concurs european de creație muzicală – este un teritoriu râvnit de cei mai mulți artiști, care fie doresc afirmarea pe plan internațional, fie probabil vor o experiență unică, de neuitat, pe o scenă absolut fabuloasă. Alexandra Mărcuț a avut o astfel de încercare în anul 2013, când s-a înscris la Eurovision cu o baladă pop, cu influențe country. “Cea mai mare realizare până în prezent a fost participarea la Eurovision, în anul 2013, cu melodia compusă de către bunul și talentatul meu prieten, Rareș, intitulată «So Strong»”. Aflată într-o ipostază total diferită în raport cu activitatea sa artistică din zona muzicii populare din ultimii ani, Alexandra Mărcuț a filmat un videoclip pentru această melodie, care, alături de un video cu versuri, pot fi vizionate pe platforma Youtube.
Artista sătmăreană Alexandra Mărcuț se uită înapoi cu deosebită recunoștință la toate realizările pe care le-a avut până în prezent, spunând că “Ziua cânt, noaptea cânt, respir muzică și îi mulțumesc Celui de Sus pentru tot ceea ce mi-a oferit, dar și pentru ceea ce are să-mi ofere și de acum înainte pe plan muzical și personal!”
Rareş Jucan