More


    Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu fermierii sătmăreni

    - Advertisement -

    ministru 2

    Sala mică a Prefecturii județului Satu Mare a fost locul în care s-au întâlnit sâmbătă fermierii sătmăreni cu ministrul Agriculturii, Petre Daea.

    La ședință au mai participat ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, deputatul PSD Ioana Bran, prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, și bineînțeles președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba.

    Pe un ton sincer și emblematic, ministrul Agriculturii a deschis reuniunea spunând: “Vă mulțumesc că ați dat curs acestei întâlniri”. Apoi, s-a trecut direct la dezbaterea problemelor și provocărilor cu care se confruntă fermierii și cultivatorii sătmăreni. Spre exemplu, în ceea ce privește situația cooperativelor, fermierii sătmăreni au cerut reduceri la impozite în baza legii, dar și oportunitatea de a participa pe viitor direct în cadrul discuțiilor de la Minister.

    Totodată, a fost ridicată chestiunea participării la videoconferințele cu instituțiile partenere, dar și intenția de găsire a noi modalități și mai eficiente prin care produsele românești să fie primite cu toate aspectele legale la zi pe rafturile din hypermarketuri.

    De asemenea, unul dintre oamenii de afaceri prezenți a subliniat faptul că zootehnia este în pragul dispariției în zona Homoroade din cauza infrastructurii precare – aspect de care urmează să se îngrijească autoritățile județene pe viitor. S-a discutat inclusiv despre modalitatea de punere în posesie a titlurilor de proprietate și procedurile de întăbulare a proprietăților – deși aceste aspecte, a explicat ministrul Daea, nu intră în atribuțiile directe ale Ministerului, ci mai degrabă sub tutela autorităților publice locale și județene.

    Un subiect de referință a fost creșterea bovinelor și mai specific faptul că crescătorii speciei bălțata românească întâmpină dificultăți deoarece nu e considerat animal de carne și astfel sunt favorizate importurile de alte rase cum ar fi bălțata germană.

    Dezbateri destul de aprinse au avut loc și pe marginea Legii 17 – cu privire la vânzarea terenurilor –, ministrul cerând cordial celor prezenți expunerea de propuneri concrete de simplificare a legii. Creșterea porcinelor a fost un alt subiect fundamental al ședinței. Fermierii se plâng că România importă anual aproximativ două milioane de porci și că întâmpină probleme atât pe piața externă, cât și pe cea internă. Au avut loc în același timp discuții care să clarifice modul de implementare a programului aprobat foarte recent în Parlament “Carne de porc din fermele românești”, ministrul Agriculturii explicând că punerea concretă în funcție a proiectului poate avea loc abia după promulgarea legii de către președintele României.

    La toate aceste probleme, dar și altele, ministrul Agriculturii Petre Daea a încercat să găsească soluțiile optime, astfel încât să eficientizeze acțiunile direct de la București sau să colaboreze mai eficient cu autoritățile locale și județene prin redirecționarea problemelor către acestea – care țin de competența lor.


    Oaspete de onoare la Festivalul Căpșunilor de la Halmeu

    18618361_120332000906541241_322039080_o

    Zona localității Halmeu din județul Satu Mare asigură aproximativ 50% din producția totală de căpșuni a României. Acesta este unul dintre argumentele pentru care la Halmeu se desfășoară de ani de zile o sărbătoare câmpenească deja renumită, intitulată Festivalul Căpșunilor, unde crescătorii acestor fructe își expun marfa, ba mai mult, o înscriu în cadrul unui concurs local pentru a determina cultivatorul care a obținut cea mai bună recoltă ca aromă, aspect și calitate în general.

    18618772_120332000915120717_22309868_o

    Oficialități de nivel înalt, prezente la Halmeu
    Deschiderea oficială a Festivalului Capșunilor a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14, odată cu defilarea majoretelor, acompaniate de o fanfară cu numeroși instrumentiști, care au creat o atmosferă cu totul și cu totul specială. Apoi, la scena amplasată într-o locație din centrul comunei, primarul localității Halmeu, Ludovic Vince, i-a întâmpinat pe oamenii politici care au ținut neapărat să fie prezenți la această însemnată sărbătoare a zonei, și anume: ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, și președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba. Au urmat alocuțiuni pe tema recoltei de căpșuni de anul acesta, dar și discursuri mai lungi cum ar fi cel al ministrului Agriculturii, în care a făcut diverse promisiuni localnicilor legate de luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea procesului de producție de căpșuni pe viitor. Totodată au fost la Festivalul Căpșunilor deputatul PSD Ioana Bran, dar și alte personalități marcante ale județului precum fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean și actualul realizator TV Mircea Govor, alături de consilieri județeni și primărița municipiului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
    Au fost zvonuri conform cărora trebuia să își facă apariția inclusiv Donald Trump Jr. – fiul cel mare al președintelui Statelor Unite ale Americii – om de afaceri, aflat în România pentru o scurtă perioadă de timp , lucru care din păcate nu s-a concretizat în final. Cu toate acestea, este vădit că evenimentul a beneficiat de o atenție deosebită din partea oamenilor politici din aparatul central de stat, dar și din cadrul autorităților publice județene și locale.

    18641662_120332000932975372_1369879050_o

    Cele mai bune căpșuni, premiate
    Recolta de căpșuni din acest an, spun localnicii, a fost mai puțin însemnată calitativ și cantitativ din cauza diverșilor factori nefavorabili, cum ar fi grindina, vremea instabilă – aspecte care evidențiază puternic schimbările climatice accentuate care au loc la scară globală. Într-unul din discursurile sale, ministrul Daea chiar le-a promis localnicilor din zona Halmeu că se vor întreprinde eforturi susținute pentru implementarea proiectului guvernamental antigrindină, dar și că se va construi un depozit la standarde calitative înalte pentru păstrarea căpșunilor în vederea comercializării lor din ce în ce mai mult pe piața internă. În ciuda circumstanțelor dificile din acest an însă, cu multă pasiune și perseverență, cultivatorii au reușit să scoată o recoltă cât mai calitativă date fiind aceste condiții – pe care majoritatea au adus-o simbolic, în lădițe, pentru tradiționala Expoziție de Căpșuni.

    18674975_120332000971206622_1755230832_o

    De dragul divertismentului pentru participanții la sărbătoare, invitații politici au devenit jurați care au apreciat căpșunile în funcție de mai multe criterii, cum ar fi gustul, aroma sau culoarea. De asemenea, cei care au ales să facă parte din Festivalul Căpșunilor de la Halmeu, au avut ocazia să se delecteze și cu alte produse precum vinuri din culturi de foarte bună calitate, dar și mâncăruri și băuturi specifice sărbătorilor câmpenești: mici, grătare, bere și răcoritoare. Atmosfera a fost una încărcată cu mulți “ioni pozitivi” – fapt la care a contribuit și vremea splendidă, cu temperaturi de vară.

    Festivalul Căpșunilor de la Halmeu din acest an a fost, așadar, o răscruce la care s-au întâlnit oamenii politici preocupați de nevoile alegătorilor lor, fermierii și cultivatorii, gusturile și aromele îmbietoare, muzica de fanfară dirijată de Mircea Cîcu și evident – vremea bună.
    Rareș Jucan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img