More

    Olimpicii eminescieni ai anului 2017

    eminescu

    În fiecare an, în luna mai, la Colegiul Național Mihai Eminescu, olimpicii eminescieni aduc mulțumire dascălilor lor pentru dăruirea cu care aceștia i-au mentorat prin premiile și medaliile obținute la competițiile naționale. Din cei 81 de elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu care au participat la olimpiadele și concursurile naționale au fost prezenți în sală prezenți în sală doar cei care au diplome acordate de Ministerul Educației Naționale.

    Alături de elevi și dascăli, la conferința de presă a participat și directorul colegiului gazdă, prof. Liviu Rotaru.

    La întâlnirea de ieri cu jurnaliștii au fost prezenți următorii elevi, împreună cu dascălii lor:

    – Nuszer Cristina Adrienn – premiul I la Olimpiada Națională de Limba engleză (clasa XI-a C), prof. Dorel Moga; ”Am participat și la Olimpiada Națională de Biologie, dar nu am avut un rezultat așa de bun. Îmi doresc să studiez la Universitatea de Medicină din Cluj. Voi studia în țară pentru că consider că avem resurse”.

    – Maria Silvia Ruba – Premil I la Olimpiada Națională de Limba și literatura română (clasa a IX-a), prof. Dorina Ziman; ”Limba română, literatura de fapt, este ceea ce îmi place cel mai mult și desigur, asta doresc să fac toată viața. Nu m-am gândit încă la ceva anume dar, cred că Facultatea de Litere mi-ar plăcea cel mai mult”.

    – Florin Patrick Mihalca – Premiul III la Concursul Național Istorie și societate în dimensiune virtuală (clasa a IX-a), prof. Nicoleta Cherecheș și prof. Georgeta Cozma; ”Acest concurs mi-a dat mai multe șanse și mai multe momente care mi-au arătat că pot să-mi fac o carieră în cadrul aviației și chiar și în cadrul Informaticii, lucru pe care doresc să-l fac”.

    – Andrei Cosmin Popan – Premiul III și medalia de aur la Olimpiada Națională de fizică ( clasa a VI-a), prof. Viorel Solschi;

    – Daniela Lorela Ardelean – Premiul III la Olimpiada Națională a Sportului Școlar (Șah) – (clasa a XII-a), prof. Gheorghe Popdan;

    – Ioana Roman – mențiune și medalie de argint la Olimpiada Națională de Matematică (clasa a IX-a), prof. drd. Daly Marciuc;

    – Ioana Lazăr – mențiune la Olimpiada Națională de Limba engleză (clasa a XI-a), prof. Dana Vălean;

    – Karina Necșe (mențiune la Concursul Național de comunicări științifice de istorie (clasa a XII-a), prof. Nicoleta Cherecheș; ”Aș dori să urmez cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în speranța că odată ce îmi voi finaliza acești ani de studiu să rămân în mediul universitar, deoarece participând la Sesiunea de comunicări științifice am reușit să-mi formez anumite abilități în ceea ce privește analiza de text, analiza unor documente istorice, izvoare, fie că vorbim despre fotografii sau obiecte care să ne ajute să ne apropiem mult mai sincer de evenimentul pe care-l studiem”.

    – Teodora Ursu Sanislai – mențiune la Olimpiada Națională de Limba engleză (clasa a IX-a), prof. Ramona Istrate.

    Dascălii elevilor prezenți în sală au vorbit despre munca extrem de dificilă pe care o depun acești elevi pentru a obține performanțe la concursurile naționale, dar și despre dăruirea învățăceilor lor. De asemenea, profesorii au pus accent pe importanța studiului interdisciplinar, ca o necesitate în acest prag de secol XXI. Totodată, dascălii au vorbit despre concurența acerbă de la concursurile naționale dar și despre sacrificiile învățăceilor lor pe drumul performanței. Una peste alta, performanța elevilor eminescieni este deosebită, dând speranțe pentru concursurile din anii care urmează.

    Rareş Jucan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE