Prefectul Darius Filip și doleanțele cetățenilor

Prefectul Darius Filip și doleanțele cetățenilor
|

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, şeful Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ, Cosmin Dorle, respectiv consilierul pe relaţii publice, Florin Găzdac au susţinut ieri dimineata, de la ora 10,00 audienţe cu cetăţenii.

În cadrul acestora, o familie din localitatea Unimăt, comuna Acâş a solicitat sprijin instituţional pentru clarificarea situaţiei închirieri păşunii comunale, având în vedere că a depus cerere pentru a beneficia de un corp de păşune pentru oile sale. Prefectul a ascultat şi a studiat documentele prezentate de către fermieri, după care i-a îndrumat pe aceştia să depună un memoriu pentru a se verifica modalitatea prin care s-a gestionat păşunea comunală.

Un alt cetăţean prezent în audienţele de ieri, încadrat în grad de handicap accentuat, a cerut ajutor pentru a beneficia în continuare de locuinţă socială, asta în condiţiile în care i s-a pus în vedere de către autorităţile locale că va trebui să părăsească în curând spaţiul locativ pe care îl foloseşte în prezent.

În baza documentelor deţinute, prefectul a transmis că se va informa despre situaţia existentă şi că petentului i se va comunica soluţia finală dată de către instituţia care gestionează locuinţele sociale în municipiul Satu Mare.

SAM_9791

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand