More


    Români cu care ne mândrim –Academia de fotbal românească din Londra finanţată de un sătmărean

    =

    Ava 1

    Dacă publicaţiile englezeşti prezintă, de câte ori au ocazia, faţa urâtă a românilor stabiliţi în Anglia trebuie să ştiţi că există destui compatrioţi de-ai nostril care ne fac cinste în patria lui Shakespeare.Printre ei un gălăţean şi un sătmărean.

    Adrian Avasâlcăi, fost jucator la Oţelul şi Dunărea Galaţi şi-a încetat cariera de timpuriu în urma multiplelor accidentări şi operaţii. Cu toate acestea nu a încetat niciodată să-şi urmeze pasiunea iar unul din marile lui vise a fost să înfiinţeze o Academie de fotbal. Visul lui a prins contur în urmă cu un an, când a pus pe picioare o Academie de Fotbal şi nu oriunde ci în Londra. Adrian a ajuns în capitala Regatului Unit în 2013 unde a început sa profeseze la diferite Academii Englezeşti până în urmă cu 1 an când a deschis Academia de Fotbal AVA în Wembley. La inceput au venit 3 copii dar încetul cu încetul numărul lor a crescut pentru ca în momnetul de faţă aici să se antreneze aici 70 de copii (95% fiind români) pregătindu-se în 2 locaţii din Londra, Wembley şi Stratford. Trebuie specificat că Adrian a obtinut licenţa, în Londra, de Antrenor şi Cursuri de  formare în Industria fotbalului din UK .

    “Avem copii extrem de talentaţi care vor face pasul spre profesionalism dacă vor continua să persevereze şi vor trata cu seriozitate fotbalul. Pregătim copii pentru marile cluburi din Anglia şi Europa. Chiar dacă micuţii au rădăcini româneşti ei visează să joace în naţionala Angliei. Suntem realişti ca Anglia va fi prima optiune pentru ei.” ne-a declarat Adrian.

    Tot în urmă cu aproximativ un an, Fondatorul Academiei a susţinut un copil care a semnat cu Chelsea devenind primul copil român intrat în familia acestui mare club.

    ava 2

    “De atunci relaţia Academiei Romanesti AVA cu Chelsea se întăreşte tot mai mult şi suntem bucuroşi pentru ca nici măcar nu ne-am permis să visăm vreodată la aşa ceva şi totusi se întâmplă. Motto-ul nostru este respectul, disciplina, profesionalismul şi munca. “ a mai punctat Adrian.

    Printre cei şapte antrenori ai Academiei este şi Antonio Banu, un om care pune mare pasiune în tot ceea ce face. “Pe Adi l-am cunoscut printr-un prieten comun. Ne-am întâlnit la unul din antrenamente mi-a spus de proiecte care mi-au plăcut iar după interviu a fost simplu. Ne-am conectat amândoi foarte repede. Am început ca antrenor dar apoi am încercat să mă implic din ce în ce mai mult, iar acum sunt vice manager şi antrenor. Proiecte sunt multe. Cele mai importante sunt să dezvoltăm Academia, să crească numărul de copii, vrem să o înscriem în Liga Youth acreditată de FA. În momentul de faţă avem o colaborare super cu clubul de fotbal Chelsea. Cei de la Arsenal se arată şi ei interesaţi de o colaborare.” ne-a declarat Antonio.

    În acest proiect minunat s-a alăturat şi un om cu suflet mare si de caracter ce poate fi luat ca exemplu. Este vorba de Nelu Ciorba, un sătmărean stabilit în Londra, în urmă cu zece ani, care conduce o prosperă firmă de construcţii, una dintre cele mai apreciate din Anglia. Cu o atitudine sinceră şi modestă dar şi cu o dragoste imensă pentru copii sătmăreanul nu s-a sfiit să se implice financiar la Ava Footbal Academy.

    ava 3

    “Am fost plăcut surprins să aflu lucruri interesante despre cei care conduc acest proiect. De ce m-am implicat în acest proiect? Din mai multe motive: primul ar fi dăruirea lor. Sunt şapte antrenori care după orele de serviciu se duc să antreneze grupele de copii la cele două baze sportive din Londra. Să nu uităm că aici vorbim de o metropolă unde distanţele se măsoară în timp şi nu în mile. Al doilea motiv ar fi sacrificiul lor în sensul că tot ceea ce fac ei este voluntariat, adică n-au venituri extra din această activitate. Şi în al treilea rând am fost impresionat de determinarea lor. Am întrezărit în ei oameni cu aspiraţii mari, încrezători, care privesc cu optimism în viitor. Şi nu în ultimul rând ar fi copiii. Ei reperezintă viitorul, generaţia de mâine. Se spune că un copil zâmbeşte de 400 de ori pe zi pe când un adult o face doar de 15 ori pe zi. Deci undeva pe drum noi am pierdut 385 de zâmbeze pe zi. Uitaţi-vă la ei cât sunt de minunaţi şi câte avem de învăţat de la ei. Îndem aşadar părinţii să-şi scoată copiii din mediul virtual şi să le ofere posibilitatea de a face mişcare. “ a spus Nelu Ciorba.

    Săptămâna trecută, omul de afaceri s-a deplasat la centrul de antrenamente al micuţilor unde a ţinut să-i cunoască personal pe unii dintre ei, şi unde a primit din partea micilor fotbalişti un tricou personalizat. La acest eveniment a participat şi ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, care s-a arătat de asemenea foarte interesat de acţiunea Academiei.

    ava 5

    “Prezenţa domnului ambasador ne-a bucurat foarte tare. Am avut un timp excelent, de calitate, petrecut împreună cu dumnealui. Am avut parte de discuţii frumoase de o manieră destinsă şi sperăm ca împreună să materializăm unul din marile vise ale copiilor şi antrenorilor. Ei şi-ar dori enorm ca la unul dintre antrenamente să fie supervizaţi de Gică Hagi sau Dan Petrescu. “ ne-a declarat omul de afaceri.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img