De la ofițerii români ai armatei imperiale la eroii celui de-Al Doilea Război Mondial, ținuturile sătmărene au fost martorele unor momente decisive. Unii dintre protagoniști au ajuns în fruntea unor armate, alții au rămas în istorie prin curajul de pe câmpul de luptă.
Istoria militară a Sătmarului este mai bogată decât lasă să se înțeleagă monumentele și denumirile străzilor de astăzi. Situat la marginea unor mari spații politice și militare, ținutul dintre Someș, Crasna și Tur a cunoscut războaie, schimbări de imperii, mobilizări, ocupații și transformări dramatice. În această succesiune de evenimente, oameni în uniformă au făcut cariere impresionante, au condus unități militare sau au devenit simboluri ale unor momente istorice.
Pentru a recupera această istorie, trebuie să privim atât spre personalitățile originare din actualul județ Satu Mare, cât și spre militarii care au contribuit la evenimentele decisive petrecute aici.
Există însă o precizare necesară: un general care a activat în Sătmar nu este automat sătmărean, după cum un militar care a participat la eliberarea Careiului nu s-a născut neapărat în această regiune. Tocmai de aceea, biografiile trebuie reconstituite cu atenție, fără a confunda originea unei personalități cu locul în care aceasta și-a îndeplinit misiunea.
Silviu de Herbay, generalul imperial care a contribuit la începuturile Olimpiei Satu Mare
Puține destine ilustrează atât de bine complexitatea istoriei central-europene de la începutul secolului al XX-lea precum cel al generalului Silviu de Herbay (1860–1923).
Ofițer de origine română, provenit din zona Hunedoarei, Herbay și-a construit cariera în armata austro-ungară, unde a ajuns la un nivel înalt al ierarhiei militare. Potrivit informațiilor biografice publicate în presa sătmăreană, el a comandat garnizoana Vienei, o poziție care spune multe despre prestigiul și experiența sa profesională.
Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, în toamna anului 1918, a pus în fața militarilor români din armata imperială o alegere istorică. Silviu de Herbay s-a implicat în organizarea structurilor militare românești și a activat ulterior în cadrul Consiliului Dirigent de la Sibiu. După Marea Unire, regele Ferdinand I i-a acordat gradul de general al Armatei Române. Astfel, un ofițer format în instituțiile militare ale imperiului a devenit parte a procesului de organizare a armatei noului stat român.
Legătura sa cu Satu Mare nu se limitează însă la cariera militară. Herbay este evocat și printre personalitățile care au contribuit la întemeierea clubului sportiv Olimpia, în perioada în care sportul începea să capete o importanță tot mai mare în viața publică a orașului. Povestea lui Silviu de Herbay merită reținută tocmai pentru că depășește granițele unei simple biografii militare. Ea vorbește despre o generație de români care și-a construit cariera într-un imperiu multinațional și care a trebuit să se adapteze unei noi realități politice după 1918.
Generalul nu era originar din Satu Mare, dar activitatea sa îl leagă de istoria orașului.
Ioniță Borșan, ofițerul care a intrat primul în Carei
Dacă Silviu de Herbay reprezintă generația militarilor formați în lumea imperială, Ioniță Borșan este asociat unuia dintre cele mai simbolice episoade ale istoriei militare a Sătmarului: eliberarea orașului Carei, la 25 octombrie 1944. Povestea sa este una dintre acele istorii în care un moment de câteva minute ajunge să definească memoria unei întregi cariere.
Născut la 7 aprilie 1919, în comuna Liești, județul Galați, Borșan a urmat Școala Militară de Ofițeri de Jandarmi din București, pe care a absolvit-o în 1941 ca șef de promoție. A participat ulterior la campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, ajungând să conducă un detașament implicat în operațiunile pentru eliberarea Transilvaniei de Nord.
În dimineața zilei de 25 octombrie 1944, detașamentul condus de sublocotenentul Ioniță Borșan a pătruns în Carei. Potrivit relatărilor istorice publicate de presa locală, el și câțiva dintre oamenii săi au ajuns în centrul orașului și au ridicat drapelul românesc. Momentul avea o semnificație care depășea dimensiunea strict militară.
În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, nordul Transilvaniei fusese cedat Ungariei. Operațiunile din toamna anului 1944 au dus la recucerirea teritoriului de către armata română, care lupta alături de armata sovietică împotriva Germaniei naziste și a Ungariei horthyste. La 25 octombrie 1944, eliberarea orașului Carei a devenit reperul simbolic al încheierii eliberării teritoriului național de sub administrația impusă prin Dictatul de la Viena.
Pentru Borșan, episodul de la Carei a rămas momentul definitoriu al carierei sale. După război, a continuat activitatea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, a fost avansat până la gradul de colonel și a desfășurat activitate în cadrul organizațiilor veteranilor. În 1994, a primit postum gradul de general de brigadă în retragere, potrivit relatărilor biografice publicate în presa locală.
Astăzi, numele său este purtat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare: o formă de recunoaștere instituțională a legăturii sale cu un moment fundamental din istoria regiunii.
Generalii care au dat nume străzilor din Satu Mare
Memoria militară a orașului poate fi reconstituită și printr-un detaliu urbanistic mai puțin cunoscut: în perioada interbelică, nu mai puțin de 26 de străzi din Satu Mare purtau numele unor generali care se remarcaseră în Primul Război Mondial.
Această realitate, documentată în presa locală prin cercetările istoricului și profesorului Carol C. Koka, arată cât de puternică era, în anii de după Marea Unire, dorința comunității de a marca în spațiul public sacrificiul militar și contribuția comandanților la constituirea României Mari. Printre numele amintite se aflau generalii Ioan Dragalina, Arthur Văitoianu, Stan Poetaș, Ioan Culcer și David Praporgescu.
Niciunul nu trebuie prezentat automat drept originar din Satu Mare. Ei au fost personalități ale istoriei naționale, a căror memorie a fost integrată în geografia simbolică a orașului.
Ioan Dragalina, generalul care a murit pentru front
Născut în 1860, la Caransebeș, Ioan Dragalina și-a făcut studiile militare la Viena, după care a ales să servească România.
La intrarea țării în Primul Război Mondial, în 1916, era general de brigadă. A comandat Divizia I Infanterie, apoi Armata I, fiind implicat în operațiunile militare din zona Orșova–Valea Cernei și în luptele din Valea Jiului. În octombrie 1916, în timp ce inspecta pozițiile trupelor române, a fost grav rănit. Transportat la București, a murit la 24 octombrie/9 noiembrie 1916, din cauza complicațiilor provocate de răni. Dragalina a devenit unul dintre simbolurile sacrificiului ofițerilor români în campania din 1916. În Satu Mare, memoria sa a fost păstrată prin atribuirea numelui său unei străzi.
Arthur Văitoianu, generalul devenit prim-ministru
Născut în 1884, la Ismail, Arthur Văitoianu a fost unul dintre generalii care au avut un rol important în campaniile militare ale României din Primul Război Mondial. A comandat Divizia 10 Infanterie, iar ulterior a ajuns la conducerea unor mari unități militare, între care Armata a II-a și Armata a IV-a. După război, a intrat în viața politică. A fost prim-ministru al României între 27 septembrie și 28 noiembrie 1919 și a ocupat ulterior mai multe funcții ministeriale.
Destinul său ilustrează o realitate a epocii: experiența acumulată de unii comandanți pe front a fost urmată de implicarea lor în organizarea și conducerea statului român.
Stan Poetaș și David Praporgescu, nume legate de sacrificiul militar
Stan Poetaș și David Praporgescu se numără, de asemenea, printre generalii a căror memorie a fost păstrată în vechea nomenclatură stradală a Sătmarului. David Praporgescu a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial, în octombrie 1916, după ce fusese rănit pe frontul din zona Carpaților. Stan Poetaș a rămas în memoria militară românească prin cariera sa de ofițer și prin moartea violentă din timpul conflictelor de la frontiera estică, în 1923.
Prezența numelor lor în Satu Mare arată că orașul și-a înscris propria identitate interbelică într-o memorie națională mai largă, în care eroii nu erau numai cei născuți în localitate, ci și cei care contribuiseră la apărarea țării.
Un ținut de graniță, o istorie militară europeană
Pentru a înțelege de ce istoria militară a Sătmarului este atât de complexă, trebuie să ne întoarcem la poziția geografică a regiunii.
De-a lungul secolelor, actualul județ Satu Mare a făcut parte din structuri politice diferite, iar locuitorii săi au fost integrați în sisteme militare care s-au schimbat odată cu frontierele și regimurile politice.
În perioada austro-ungară, numeroși români din Transilvania au servit în armata imperială, unii dintre ei ajungând la grade înalte. După 1918, o parte dintre acești ofițeri s-au alăturat structurilor militare românești sau au contribuit la reorganizarea instituțiilor noului stat.
În paralel, armata română a traversat o transformare majoră, de la structurile de dinaintea Primului Război Mondial la armata României Mari. Experiența militarilor proveniți din fostele armate imperiale a fost importantă în acest proces. Documentele istorice despre organizarea armatei române în anii 1918–1919 arată că autoritățile au urmărit integrarea militarilor români din teritoriile unite cu țara și valorificarea experienței lor profesionale.
Pentru istoria Sătmarului, această evoluție reprezintă un subiect de cercetare important: nu doar biografiile unor generali celebri, ci și istoria ofițerilor, subofițerilor și soldaților originari din satele și orașele regiunii.
Nicolae Ghișan
