More


    FOTOGALERIE. Mândria Țării Oașului. Va fi gata mult mai devreme

    =

    Cel mai modern centru multicultural din România se află în prlină construcție chiar în capitalăă Țării Oașului, Negrești Oaș. Construcția a fost finalizată, se lucrează la finisajele interioare și exterioare și, în prima parte a anului viitor, va fi inaugurat. Primarul orașului, Aurelia Fedorca, spune că acesta este proiectul său de suflet și că va fi gata mai devreme decât era preconizat.

    Edilul șef al orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, spune că, la cum decurg lucrurile acum, în a doua jumătate a anului viitor, pe scena Centrului Multicultural vor fi prezentate primele piese de teatru și vor rula primele filme.

    ”Una dintre cele mai importante investiții mult așteptate de către locuitorii orașului Negrești Oaș este acest Centru Multicultural care cu puțini ani în urmă era o utopie. Iată că acum devine realitate și chiar se realizează în pași alerți. Partea de construcție se apropie de sfârșit, deja se lucrează la finisaje interioare și exterioare. În paralel, cu partea de construcție, am demarat un proiect de detalii în interior în ceea ce privește echiparea Centrului Multicultural, adică dotarea acestuia cu echipamente și mobilier. Noi estimăm ca, la mijlocul anului viitor, să fie finalizată atât construcția, cît și partea de dotare a centrului de cultural. Credem noi că, în a doua parte a anului 2018, pe scena Centrului Multicultural din Negrești-Oaș vor fi prezentate primele piese de teatru și vor rule și primele filme”, a spus Fedorca.

    Primarul capitalei Țării Oașului spune că acesta este proiectul său de suflet și că va fi gata mai repede decât s-a estimat inițial.

    ”În general, edilii se leagă sentimental de câte un proiect. Eu m-am legat sentimental de acest proiect pentru că în anul 2012, când am venit la Primărie, nevoile erau uriașe, pe lângă cei 80 de km de drum pietruit, fără apă, fără canalizare, fără asfalt, o stațiune, Luna Șes, care și aceea era proiectul de suflet al cuiva, era doar la stadiul de achiziție și trebuiau găsite finanțări pentru a putea duce la bun sfârșit și acel proiect, iată că și edilul Aurelia Fedorca și-a făcut un proiect de suflet. Este vorba despre acest Centru Multicultural pentru că am identificat nevoia comunității de a avea un loc unde să-și poată manifesta actul de cultură. Dar știam, în același timp, că valoarea acestui proiect este foarte mare, și cu resursele financiare pe care le-am identificat noi la vremea aceea am considerat că este imposibil de realizat. Iată că, uneori este suficient să dorești, să încerci muncești la acest proiect și identifici și surse de finanțare, și căi legale de a duce proiectul la îndeplinire. Acest vis al nostru, acest proiect de suflet, se îndeplinește mai repede de cum am estimat”, a mai spus Aurelia Fedorca.

    Investiția este posibilă datorită unei finanțări în valoare de peste 14 milioane de lei, aprobată de Ministerul Dezvoltării încă pe vremea Guvernului Ponta. Piatra de temelia a fost pusă de președintele PSD, Liviu Dragnea.

    Lucrările la Centrul Multicultural Negești-Oaș au început în luna august 2015, iar în acest moment construcția se află în stadiu avansat.

    Centrul cuprinde sală de spectacole și teatru, sală de conferințe, bibliotecă, cinematograf, spații de relaxare pentru tineri, galerii pentru expoziții și parcare subterană.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img