La 10 luni de la preluarea guvernării, Coaliția PSD- ALDE își pune în aplicare cu consecvență programul votat de cetățeni anul trecut. La nivelul județului Satu Mare, efectele guvernării în cifre înseamnă investiții de sute de milioane de euro în infrastructură, pe lângă creșteri de salarii și pensii, reduceri de taxe și alte măsuri de susținere, cu impact asupra buzunarului cetățeanului.
Principalele investiții finanțate de Guvernul PSD în județul Satu Mare au fost prezentate vineri, în cadrul unei conferințe de presă, de președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, împreună cu senatorul Gabriel Leș și consilierul local Radu Roca.
”Auzim tot felul de discuții cum că Guvernul Ungariei ar investi mai mult decât Guvernul României în municipiul și în județul Satu Mare, declarații fără fundament și rău-intenționate, ca să nu spun altfel, din partea unui angajat al statului român! Chiar dacă în județ suntem oarecum în opoziție, pentru că nu avem nici funcții de viceprimar și nici de vicepreședinte al CJ, vrem să le reamintim sătmărenilor cât de multe investiții finanțează Guvernul PSD în județul nostru. Sunt investiții mari atât ca număr, cât și ca obiective importante finanțate. Sunt investiții istorice – pentru proiecte pe care sătmărenii le așteaptă de 27 de ani”, a precizat Aurelia Fedorca.
Investițiile guvernamentale finanțate prin PNDL, program gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale:
PNDL 1 – sunt 98 de proiecte aflate în execuție, în valoare totală de 762.324.998 lei (aproximativ 169,4 milioane euro)
– 9 obiective – unități de învățământ -în valoare de 11.974.031,50
– 2 obiective – creșe și grădinițe – în valoare de 1.460.429,75
– 19 obiective – alimentare cu apă -canalizare și stații de epurare -în valoare de 86.111.146,19
– 60 obiective – drumuri publice – în valoare de 632.490.443,64
– 2 obiective – poduri și podețe -în valoare de 4.978.991,71
– 1 obiectiv – dezvoltarea turismului de iarnă în valoare de 16.021.578,00
– 5 obiective – construcții publice în valoare de 9.288.380,29
”Referitor la PNDL, din păcate, există probleme cu execuția unor obiective, în special la drumurile județene, și am primit reproșuri în acest sens de la Ministerul Dezvoltării. Sper ca cei care se ocupă de aceste investiții să reușească să zorească lucrurile.”, a mai spus Fedorca.
Prin PNDL 2 –s-a obținut finanțare pentru 123 de proiecte, care se află în diverse faze de întocmire a documentațiilor, în valoare totală de 625,972,484 lei (aproximativ 139 milioane de euro)
– 21 de unități medicale reabilitate și modernizate în valoare de 18.764.917,31
– 37 de lucrări de modernizare și reabilitate unități de învățământ în valoare de 72.096.420,71
– 11 de sisteme de canalizare și stații de epurare a apei în valoare de 121.245.117,28
– 22 de sisteme de alimentare cu apă și stații de tratare a apei în valoare de 107.507.851,47
– 10 poduri și podețe în valoare de 92.235.795,79
– 16 modernizări și reparații capitale drumuri publice în valoare de 207.252.038,08
– 5 modernizări, extinderi, eficientizări la iluminatului public în valoare de 5.361.283,90
– 1 reabilitare termică Primărie în valoare de 1.249.526,526.
”Printre proiectele finanțate prin PNDL se numără al treilea pod peste Someș în municipiul Satu Mare și finalizarea lucrrilor la stațiunea Luna Șes. De asemenea, Ministerul Transporturilor a aprobat finanțarea lucrărilor de execuție pentru Centura de ocolire a municipiului Satu Mare, care cuprinde și construcția unui pod cu lungimea de 640 de metri peste râul Someș”, a mai precizat Fedorca.
Tot cu aceeași ocazie, senatorul Gabriel Leș a prezentat situația absorbției fondurilor europene, sector în care s-au făcut progrese remarcabile. Astfel, de la zero absorbție fonduri europene, s-a ajuns la 933 milioane euro plăți către beneficiari, deblocarea proiectelor de infrastructură majoră- 2,5 mld euro și 5,8 mld euro – valoarea contractelor de finanțare pentru toate programele.
Senatorul Gabriel Leș a mai arătat că la nivelul județului Satu Mare, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, au fost plătiți în acest an circa 27 milioane euro atât beneficiarilor privați pentru proiecte din domeniile agricole și non – agricole cât și pentru instituții publice. În acest moment, se află în diverse faze 40 de proiecte ale unor beneficiari publici, fiind vorba despre rețele de apă și canalizare, stații epurare, modernizare și asfaltare străzi, construire grădinițe, etc.
Senatorul Gabriel Leș a făcut și o scurtă trecere în revistă a situației subvențiilor agricole.
”Plata subvențiilor în agricultură este încă o promisiune pe care ne-am respectat-o, iar acest lucru se simte chiar în aceste zile în conturile și buzunarele fermierilor. În Guvernarea PSD+ALDE, România este cea mai eficientă țară în UE în gestionarea subvențiilor agricole, reușind să atragă 99,18 % din fondurile alocate. În octombrie, în mai puțin de două săptămâni au fost distribuite 80% din subvențiile agricole, iar valoarea plăților făcute către 885 de mii de fermieri români a depășit 750 de milioane de euro. Acestea sunt dovezi că muncim serios ca să punem în practică programul de guvernare așa cum am promis!”, a precizat senatorul Gabriel Leș.