More


    Lacul Vida – paradisul de smarald din judeţul Bihor

    - Advertisement -

    Lacul cu vârtej cum mai este denumit, este o frumusețe a naturii iar apa își schimbă culoarea în funcție de anotimp Departe de agitaţia cotidiană, într-un loc cu totul special, se află un lac cel puţin la fel de unic în România. Este vorba despre Lacul Vida, care impresionează prin culoarea deosebită, dar şi prin prin faptul că în mijlocul său este amenajat un vârtej.Lacul cu vârtej cum mai este denumit, este o frumusețe a naturii iar apa își schimbă culoarea în funcție de anotimp Departe de agitaţia cotidiană, într-un loc cu totul special, se află un lac cel puţin la fel de unic în România. Este vorba despre Lacul Vida, care impresionează prin culoarea deosebită, dar şi prin prin faptul că în mijlocul său este amenajat un vârtej.
    Lacul Vida este un lac de acumulare, construit în 1967, pentru minele care extrăgeau bauxită, pe cursurile râurilor Vida şi Topliţa, în comuna bihoreană Dobreşti.

    Lacul Vida se deosebeşte prin culoarea aproape ireală apei, dar şi prin faptul că în mijlocul său este amenajat un deversor, care creează impresia unui imens vârtej spectaculos. I se mai spune și Lacul cu vârtej pentru că are o pâlnie de deversare, cu rolul de a normaliza debitul când sunt precipitații abundente în zonă.Pâlnia, cu bârne de lemn pe margini, este o operă a constructorilor. Este un element pe care nu îl întâlnești des în apele noastre. Deversorul preia apa printr-un sistem de captare și o trimite în aval, prin conducte uriașe. Barajul Vida este un baraj de anrocamente de 10 metri înălțime, cu o lungime la coronament de 70 metri. Barajul a fost terminat în anul 1967. Spre deosebire de alte baraje, pe Vida nu se poate circula.Prin realizarea acestui baraj s-a reuşit acumularea unui volum de 0.4 milioane de metri cubi de apă. Pe locul actual al barajului, înainte de 1967, se afla cea mai veche moară din satul Luncasprie, numită moara lui Lioliu.

    Pe acest loc se aflau doar două case, a morarului și a fiului acestuia. Lacul Vida, realizat pe râul Holod (Vida), are o suprafaţă de 6 hectare şi o lungime de 2 kilometri.A fost construit pentru minele de bauxită de pe cursurile râurilor Vida și Toplița, în comuna Dobrești.Cât este lungimea lacului există un drum forestier de unde poți admira întreg peisajul în drumul către izvoarele care te așteaptă în cale. Localnicii spun însă că cele mai frumoase culori le întâlneşti toamna, când frunzele copacilor capătă diferite culori.Zona este plină de locuri ce așteaptă a fi vizitate. Zona carstică Dobreşti – Vida reprezintă un loc deosebit. În apropiere, pe Valea Roșia, Munții Pădurea Craiului, sunt multe peșteri precum Peştera cu Cristale de la Farcu (251 metri lungime, este situată în partea central – sudica a Munţilor Pădurea Craiului) şi Peştera Meziad din Munții Apuseni, care sunt cele mai cunoscute.

    Alte peșteri mai sunt Peștera Vacii, Peștera Calului, Peștera Babii, Peștera Ciur Ponor, Peștera Vălăului, Peștera Urâcioșii. Mai pot fi vizitate Cheile Albioarei și Cheile Videi – care au zece kilometri lungime și sunt cele mai întinse din Munții Apuseni. Aici găsiți peștera Gubleș (350 metri lungime) și peștera aven Giloasa (773 metri lungime). Peisajele sunt de vis. Zona localității Luncasprie din munții Pădurea Craiului oferă turiștilor numeroase moduri de a petrece timpul liber. Este un loc propice pentru tot de la pescuit la sporturi nautice, până la plimbări și alpinism. În Luncasprie se mai poate vizita biserica construită la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi Monumentul eroilor căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial din Dobreşti. Lacul Vida se afla la aproximativ 1,5 km de centrul localitatii Luncasprie, comuna Dobresti, judetul Bihor. Aici se ajunge din drumul european E79. Traseul este Dobroești – Luncasprie – Valea Vida – Lacul Vida. Oradea se află la 40 kilometri distanță.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img