Centru de tratament pentru cei care au suferit AVC, la Satu Mare. Proiect transfrontalier

Centru de tratament pentru cei care au suferit AVC, la Satu Mare. Proiect transfrontalier

Județul Satu Mare ar putea fi beneficiarul unui Centru Stroke pentru tratarea pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale mai ales după ce consilierii județeni, au votat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului ”AVC - Added Value for Cooperation in Stroke Situations”, a cheltuielilor legate de proiect și a parteneriatului aferent proiectului.

Dacă proiectul va obiține finanțare, Centrul Stroke va fi înființat în incinta Spitalului Judeșean de Urgență Satu Mare.

Investiția prevede dotarea cu aparatură modernă de supraveghere şi îngrijire a bolnavilor pentru zece paturi din cadrul Secţiei Neurologie. Este vorba despre monitoare, staţii de monitorizare, injectomate, pulsoximetre, ventilatoare, aspiratoare, ecografe, defibrilatoare, EEG, EMG, EKG, mobilier şi instrumente speciale, generator oxigen medicinal, generator aer comprimat, rampă de fluide medicale și altele.

Valoarea proiectului este de peste 2.46 milioane euro, valoarea bugetului partenerilor români este de 883.912,2 Euro. Proiectul se derulează prin programul transfrontalier România – Ungaria.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand