Activitatea instituţiilor bancare sătmărene în perioada interbelică

În oraşul Satu Mare, înfiinţarea primelor instituţii bancare are loc pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Prima instituţie bancară la Satu Mare a fost Casa de Economii S.A. Satu Mare, înfiinţată în jurul anului 1845, devenită la 23 aprilie 1867 Asociaţia Casei de Economii, cu un capital social de 120.000 coroane, încasat pe baza emiterii a 600 de acţii a câte 200 coroane. Peste câţiva ani, la 8 octombrie 1871 a luat fiinţă Banca Populară de Ajutor Reciproc Satu Mare care, în 1876, s-a transformat în Banca Populară Satu Mare S.A. Apoi, în 1872, a fost înfiinţată Banca Comercială şi de Industrie Satu Mare S.A., urmată în 1890 de Banca de Credit şi Cereale Satu Mare S.A.


După primul război mondial, la Satu Mare iau fiinţă o serie de bănci sau filiale ale băncilor centrale, fapt datorat în principal perioadei de stabilizare şi chiar creştere economică din perioada 1922- 1928, ceea ce face ca industria, comerţul şi băncile să-şi intensifice activitatea. În această perioadă iau fiinţă institute de credit precum Banca Naţională Română – sucursala Satu Mare, Banca Casa Noastră S.A. Satu Mare, Banca Agricolă S.A. Satu Mare, Banca Română S.A., Banca Marmorosch Blank – filiala Satu Mare ş.a. În paralel, se amplifică activitatea băncilor sătmărene prin folosirea tuturor operaţiunilor bancare, ceea ce creează posibilitatea de a înregistra beneficii însemnate. Organizarea sistemului de credit românesc în comitatul Satu Mare a avut la bază promovarea ideilor cooperatiste şi asociaţioniste menite să susţină mişcarea de emancipare politico-naţională, dar şi pe cea socială, economică şi culturală din Transilvania. În acest sens, trebuie menţionat efortul lăudabil al unor lideri politici (ca de pildă Vasile Lucaciu) şi, bineînţeles, sprijinul incontestabil al “Astrei” şi al despărţămintelor sale locale.

Drept urmare, rezultatele nu întârzie să apară, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în zona Sătmarului existau nu mai puţin de 157 de cooperative de diverse forme şi şase bănci . Cât priveşte băncile, prima astfel de instituţie românească din judeţul Satu Mare a fost banca “Sătmăreana” din Seini, care se număra printre cele 37 de bănci româneşti existente în 1892 în Transilvania, fiind continuatoarea şi moştenitoarea cooperativei de credit “Perşeiu” din 1886. După 1918 numărul şi puterea financiară a cooperativelor de credit creşte, ele putând concura cu aproape orice bancă din judeţ. În mod cert, criza economică a afectat în aceeaşi măsură cu băncile şi cooperativele de credit. Cu toate acestea, în anul 1937 existau în judeţul Satu Mare 69 de cooperative de credit şi comerciale româneşti în majoritatea localităţilor judeţului.

 

Toate aceste cooperative se bazează în primul rând pe aportul adus de membrii societăţii şi pe micile economii ale populaţiei din regiunea în care a activat. Împrumuturile acordate de unităţile din judeţul Satu Mare sunt structurate astfel: 56% pentru consumaţie, 38% pentru producţie şi 6% investiţii. Cifra mare la apartenenţă a împrumuturilor de consumaţie se explică prin faptul că cele mai importante unităţi activează în regiuni industriale (Baia Mare, Satu Mare, Baia Sprie) şi acestea acordă împrumuturi muncitorilor de la întreprinderile din localităţile respective. Începând cu anul 1938 statul român intervine şi înfiinţează în fiecare comună câte o cooperativă sau două, cărora le acordă şi subvenţiile necesare, ceea ce duce la dezvoltarea acestui sistem de credit. Înfiinţată la finele anului 1919 sub numele iniţial de Banca Comercială S.A. Satu Mare, „Casa Noastră” s-a ridicat într-un timp foarte scurt, chiar dacă experienţa în acest domeniu nu era una foarte vastă, iar concurenţa băncilor maghiare şi evreieşti era una considerabilă, atrăgând în conducerea sa o bună parte din elita românească ce s-a afirmat la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în cadrul luptei naţionale pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Trebuie menţionat faptul că această instituţie de credit nu era singura bancă românească din judeţ, însă ea s-a dovedit în timp a fi cea mai serioasă şi cu cea mai lungă activitate, chiar dacă, la 30 mai 1921, primarul oraşului Satu Mare, Augustin Ferenţiu a eliberat un certificat din care rezultă că “Banca Română” S.A. Satu Mare este unicul institut românesc din acest judeţ înfiinţat spre a încuraja şi dezvolta comerţul şi industria naţională în judeţ  Cu siguranţă vorbim de două bănci importante pentru elementul românesc din zonă, concurente pe această piaţă, motiv pentru care vom aduce câteva lămuriri legate de Banca Română S.A. Aceasta s-a constituit la 9 martie 1921 (după „Casa Noastră”) şi avea în Consiliul de administraţie nume importante ale vieţii economice şi politice, precum Augustin Tibil, Alexandru Şteţiu, Petru Ilea, Ioan Savanyu ş.a. La 1 iunie 1921, Banca Română S.A. Satu Mare îşi deschide o sucursală la Carei (condusă de Grigore Şimonca), urmată apoi la 24 august 1921 de sucursala Sighetu Marmaţiei, iar la 12 octombrie 1922 de cea din Ardud. La 19 mai 1925, şedinţa Consiliului de administraţie îl desemnează pe Nicolae Economul ca director al băncii, îndreptăţit a semna firma. Din păcate însă, în 1928, conform hotărârii nr.3996/1928, Banca Română S.A. este înregistrată în stare de faliment încheindu-şi practic orice fel de activitate. În aceste condiţii, „Casa Noastră” rămâne practic singura instituţie puternică de credit sătmăreană care va supravieţui crizei economice din 1929-1933. Sursa: Claudiu Porumbăcean – Înfiinţarea şi activitatea băncii “Casa noastră” S.A. din Satu Mare.

Nicolae Ghişan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Plan Urbanistic Zonal-Lotizare cu deschidere de strada locuinte familiale

Farcau Adrian Radu, Strango Stelian, Strango Ligia, Dobie Lucian Izachel, Dobie Ana Angela in calitate de titular anunta publicul interesat asupra declasarii etapei de...

OFICIAL. Vămile Petea și Urziceni, DESCHISE pentru NAVETIȘTI. Care sunt CONDIȚIILE

Este oficial. Punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni sunt deschise pentru lucrătorii transfrontalieri, adică pentru navetiști, potrivit ultimei ordonanțe militare prezentate aseară...

ATENȚIE! PROGRAMUL cabinetelor de PEDIATRIE de la Policlinica Veche

În urma reorganizării activității pe unele secții ale SJU Satu Mare, a redistribuirii personalului, în programul cabinetelor de pediatrie din cadrul Ambulatoriului Integrat Satu...

VIDEO – EDITORIAL ÎN EXCLUSIVITATE Jurnal de campanie de pe frontul bătăliei ANTI COVID 19 Episodul 2

Ne aflăm în plină perioadă de pandemie COVID 19, în vreme de mare criză medicală, economică și socială … de ce nu existențială, vremuri...

PREVENȚIE. Termometre cu INFRAROȘU, la intrarea într-o fabrică din Satu Mare. Măsuri SPECIALE

După apariția articolului ALERTĂ! Un posibil FOCAR de infecție cu CORONAVIRUS la Satu Mare. Este vorba despre o FABRICĂ din Gazeta de Nord Vest,...