Polițiștii locali sătmăreni au reușit să-l identifice pe dezaxatul sexual care teroriza mămicile din Satu Mare în timp ce acestea își duceau copii la școală sau la grădiniță.
Este vorba despre un bărbat de circa 35 de ani, care a mai fost amendat de polițiștii locali sătmăreni și în trecut pentru aceeași faptă. Mai mult decât atât, aceeași persoană a fost prinsă în timp ce se masturba într-o biserică chiar în timplul slujbei
El, în prima fază el a negat totul, însă după ce a fost recunoscut de mai multe mămici, a trebuit să-și recunoască fapta.
Poliția Locală l-a predat pe bărbat polițiștilor de la IPJ și, foarte probabil, i se va întocmi dosar penal.
Reamintim faptul că joi dimineața o tânără mămică din Satu Mare acuza faptul că un bărbat din Satu Mare a agresat-o sexual deși se afla cu fetița ei de mână.
Întregul material poate fi citit AICI.