VIDEO/FOTO. AgriSO, în sprijinul fermierilor. Aplicaţie modernă, tehnologie de ultimă oră

AgriSO este o aplicaţie modernă, care foloseşte tehnologie de ultimă oră, conectată la 12 sau 24 de sateliţi, cu dispozitive GPS şi drone de mare precizie, pentru monitorizarea, pe telefonul mobil sau laptop, cât mai exactă a lucrărilor, care se efectuează în cadrul unei ferme agricole. Prin intermdiul acestei aplicaţii AgriSO, administratorul fermei are posibilitatea să controleze: lucrările agricole din câmp, consumul de combustibil, stadiul de dezvoltare a culturilor agricole, fertilizarea, arăturile de toamnă, recoltarea produselor agricole, eventualele tulburări în posesie, prin depăşirea limitei proprietăţii de către un fermier vecin.

În cursul zilei de 1 februarie, la Satu Mare s-au aflat ŞTEFAN STĂNESCU- fondatorul AgriSO, împreună cu EUGEN CIOROIANU – manager vânzări. Prin intermediul televiziunii NORD VEST TV Satu Mare, cei doi reprezentanţi ai firmei AgriSO au prezentat fermierilor sătmăreni, în cadrul emisiunii „Incursiune în cotidian”, pe care o puteţi viziona din arhiva www.nordvest-tv.ro , dar şi tuturor telespectatorilor, detalii legate de această aplicaţie modernă, extrem de eficientă în ceea ce priv eşte monitorizarea lucrărilor din cadrul unei ferme agricole.

ŞTEFAN STĂNESCU, fondatorul AgriSO are o experienţă vastă în domeniul agriculturii pentru că deţine o fermă în judeţul Olt, care are în administrare 3.500 de hectare de teren arabil.

Cum s-a născut ideea înfiinţării AgriSO ?

Printre altele, ŞTEFAN STĂNESCU a spus că: „ În urmă cu patru ani am luat decizia de a înfiinţa această aplicaţie. Ideea a pornit de la faptul că ferma are terenuri agricole în perimentrul a 8 localităţi. Era foarte greu să monitorizez activităţile agricole pe o suprafaţă agricolă de 3500 de hectare. Am început să caut prin intermediul internetului, diferite oferte existente pe piaţa internaţională de management. După un studiu minuţios am reuşit să creez această aplicaţie modernă cu GPS-uri şi drone, conectate la sateliţi, pentru a monitoriza activitatea din cadrul fermei, iar rezultatele au fost spectaculoase şi profitabile”.

Localizarea utilajelor agricole prin intermediul GPS-urilor

Prin intermediul acestei aplicaţii AgriSO, fermierii pot beneficia şi de instalarea pe tractoare a GPS-urilor. În acest fel, ei vor putea monitoriza, pe telefonul mobil sau laptop, traseele efectuate de tractoare pe suprafeţele agricole.

De asemenea, administratorii Fermelor vor putea afla: viteza de lucru a tractoarelor, timpul staţionat cu motorul pornit, timpul de lucru în sarcină a tractorului, suprafaţa lucrată în ziua respectivă, modul cum s-a efectuat fertilizarea culturilor. La acest capitol, ŞTEFAN STĂNESCU – fondatorul AgriSo, ne-a mai spus că: „După dotarea tractoarelor cu GPS-uri a fost stopat furtul de motorină şi îngrăşăminte chimice.

La administrarea pe culturi a îngrăşămintelor, unii tractorişti efectuau fertilizarea în zig-zag, iar cele rămase le vindeau la diferite persoane din localităţile aflate pe raza fermei. Cu banii economisiţi am mărit salariile angajaţilor, de la 1500 la 2500-3000 de lei, în funcţie de lucrările de calitate efectuate pe solele fermei. Tot prin intermediul GPS-urilor au fost depistaţi şi tractoriştii, care au efectuat lucrări agricole la terţe persoane, pe motorina fermei, iar banii obţinuţi îi băgau în propriul buzunar, fără să raporteze administratorului că au efectuat prestări servicii în afara fermei”.

Vizualizarea terenurilor agricole prin satelit

Aplicaţia AgriSO oferă posibilitatea fermierilor de a scana terenurile agricole prin satelit, în urma cărora se poate constata dacă există sau nu compatibilitate cu evidenţa APIA. Fermierii îşi pot crea o bază de date în ceea ce priveşte istoricul culturilor din propria fermă,în vederea rotaţiei acestora. Prin softul AgriSO sunt eliminate erorile de lucru, care n-au cum să treacă neobservate.

În acelaşi timp pot fi monitorizate distanţele de lucru, care se efectuează pe suprafeţele de teren. Un alt aspect, demn de reţinut, este acela că fermierii pot afla informaţii referitoare la calitatea culturilor agricole. Prin intermediul satelitului, fermierii vor putea vizualiza zonele din cultură, mai slab dezvoltate, unde aceştia pot interveni pentru o fertilizare suplimentară cu inputuri sau pot constata dacă plantele din anumite zone sunt afectate de o boală.

Cum puteţi intra în posesia aplicaţiei AgriSO ?

Prin intermediul saiturilor www.agriso.ro sau www.facebook.com/AgriSO România, fermierii pot depune o cerere, iar după aproximativ două săptămâni o echipă de specialitate de la firma AgriSO va începe demersurile în vederea instalării aplicaţiei cu GPS-uri. La început, specialiştii vor face o prezentare a aplicaţiei, cu o listă de preţuri aferentă, iar după ce fermierul alege varianta cea mai convenabilă pentru el, urmează instructajul în vederea familiarizării fermierului cu modul de folosire a aplicaţiei AgriSO.

Acest sistem modern de monitorizare a activităţilor agricole dintr-o fermă se poate achiziţiona cu plata integrală a acestuia sau în rate, de la un an până la trei ani. AgriSO asigură şi serviciile de mentenanţă, respectiv de întreţinere a aplicaţiei sau în cazul apariţiei unor defecţiuni, iar timpul de intervenţie a specialiştilor este de la o zi până la trei zile, în funcţie de distanţa la care se află ferma. Mai precizăm că informaţiile obţinute, prin monitorizarea fermei cu aplicaţia AgriSO, se pot stoca prin intermediul unor rapoarte, hărţi, care pot fi ulterior salvate în memoria laptopurilor.

Aplicaţia AgriSO este una dintre cele mai performante din Europa, prin intermediul căreia fermierul are posibilitatea să reducă pierderile din culturile intensive şi să aibă controlul din birou a întregii activităţi agricole din fermă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Investițe de aproape 50 milioane euro în județ

În contextul inundațiilor ce au lovit o mare parte din țară în această lună, directorul adjunct al Apelor Române, Flaviu Radu a intervenit marți...

Adi Rus vicecampion în Ungaria cu MOL Fehervar. Cornel ENE s-a salvat de la retrogradare cu KISVARDA

Final de sezon în prima ligă de fotbal din Ungaria. Ferencvaros a câștigat titlul de campioană la pas, alb –verzii acumulând 76 de puncte ,...

Liga 1: Un nou derby pentru KOVACS ISTVAN. Rezervă îi e sătmăreanul Ovidiu Mazilu!

Comisia Centrală a Arbitrilor a desemnat brigada de arbitri care va oficia partida dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova. Arbitru central al întâlnirii de pe...

AVERTIZARE METEO ! Vizat și județul SATU MARE! Cod portocaliu de ploi abundente în nordul ţării, până luni dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai...

Încă doi ELEVI DE ZECE în județ după contestații la Evaluarea Națională. Sunt ȘAPTE în total

După corectarea contestațiilor la Evaluarea Națională, numărul elevilor de zece din județ a crescut cu încă doi, de la cinci la șapte.  Rezultatele finale, după...