Maria Petca Poptean a fost, este şi va fi, pentru totdeauna, una dintre interpretele de referinţă, care face parte din generaţia de aur a ţâpuritoarelor din Ţara Oaşului. Îndrăgită, respectată şi iubită de oşenii de acasă şi de pretutindeni, dar şi de tinerele talente din Oaş, Maria Petca Poptean a fost supranumită „Privighetoarea Nordului”, în cartea „Drumuri prin Oaş”, scrisă de regretatul Ovidiu Suciu, care a apărut la Editura Dacia în 1989. Mai nou, în presa din zilele noastre, ea este supranumită „Privighetoarea Ţării Oaşului”. Maria poartă în suflet, ca un talisman, zestrea nemuritoare a danţurilor şi ţâpuriturilor strămoşeşti. Această „zestre de aur” i-a fost dăruită şi sădită, în sufletul ei sensibil, încă din copilărie, de bunici, părinţi şi oşenii de omenie- păstrători ai datinilor şi obiceiurilor oşeneşti, trăitori pe mealeagurile Târşolţului. Maria este extrem de exigentă şi veghează la păstrarea autenticităţii danţurilor, ţâpuriturilor, a portului şi tradiţiilor oşeneşti. Din experienţa ei artistică ea dăruieşte noilor generaţii „tot ce are mai bun” cu mare drag, rigurozitate, altruism şi implicare emoţională. Când asculţi ţâpuriturile şi danţurile interpretate de Maria Petca Poptean, în suflet parcă se strecoară un sentiment de linişte desprins din viaţa fascinantă a oşenilor, plină de tradiţii şi obiceiuri moştenite de-a lungul veacurilor de la strămoşi. Din vocea ei se desprinde o bucurie de viaţă inconfundabilă, poleită cu libertatea dorinţei de a trăi într-o lume mirifică, plină de fericire şi împliniri sufleteşti. Glasul Mariei Petca Poptean este ca un „medicament” pentru sufletele cuprinse de supărare, dor, iubire, singurătate, dar şi doritoare de veselie…Vocea ei este ca un elixir al tinereţii fără de moarte, care poartă pecetea nepreţuită a spaţiului nepieritor al spiritualităţii oşenilor. În albumele Mariei găsim dăruirea şi entuziasmul unei libertăţi depline, materializate în ţâpurituri şi danţuri. De-a lungul carierei sale artistice, Maria a înregistrat CD-uri în care şi-a lăsat definitiv amprenta inconfundabilă a vocii ei autentice: NUNTA OŞENEASCĂ, GURA-ME DIN CE-I FĂCUTĂ, CÂTU-I ŢARA OAŞULUI, CU OŞANU’ NU TE PUNE, UNDE TROPOTE OŞANU’. Maria n-a omis nici colindele tradiţionale şi minunatele pricesne, care se intonează în biserici de Sărbători sau după Sfânta Liturghie, pe care le-a tezaurizat în două albume. Printre altele, Maria Petca Poptean ne-a spus într-o emisiune cu… MUZICĂ ŞI VOIE BUNĂ, difuzată în direct pe postul de televiziune NORD VEST TV: „Eu pot să interpretez orice melodie din alte zone folclorice ale ţării, dar ţâpuriturile oşeneşti tradiţionale nu le poate interpreta oricine…”. Maria Petca Poptean este şi va rămâne una din mesagerele de mare cinste ale culturii tradiţionale din Ţara Oaşului, prin faptul că a participat, şi va participa şi în acest an , la diverse emisiuni înregistrate pe posturile de televiziune naţionale, spectacole folclorice din ţară şi străinătate. Pentru a-i sprijini pe tinerii talentaţi din Ţara Oaşului, Maria a înfiinţat Ansamblul MĂGURA, în Târşolţ, prin intermediul căruia va participa în acest an la nenumărate spectacole în care danţurile şi ţâpuriturile oşeneşti vor avea un binemeritat loc de cinste. Una din elevele talentate, descoperită de Maria Petca Poptean, este Bianca Cionca. Datorită încurajării şi a lecţiilor profesionale dăruite din suflet de Maria, Bianca s-a pregătit cu seriozitate şi a reuşit la examenul de admitere la Academia de muzică GHEORGHE DIMA din Cluj Napoca. Una din pasiunile studentei Bianca este aceea de a transcrie pe note muzicale, în partituri, ţâpuriturile şi danţurile oşeneşti, împreună cu Maria Petca Poptean. De asemenea, Maria şi Bianca intenţionează să meargă în satele oşeneşti pentru a „culege folclor” autentic de la bunicii şi bunicuţele ajunse la vârsta senectuţii. Portretul artistic al Mariei Petca Poptean poate fi identificat sau regăsit şi în observaţiile pertinente lăsate posterităţii de către filosoful, poetul, eseistul, publicistul şi scriitorul CONSTANTIN NOICA: „ În câte o ţâpuritură din Țara Oaşului eu văd rezumatul întregii noastre culturi, cu trecerea ei de la natură la rostire şi întruchipare artistică. Chiotul iniţial este încă natură: dacă vrei este ceva de ordinul cântecului privighetorii, sau mai degrabă a privighetorului, un cântec despre care naturaliştii ne spun că nu e intonat de poeţi, ci doar pentru ca pasărea să anunţe în felul acesta că a pus stăpânire pe un loc, iar ceilalţi să o lase acolo în rostul ei.” Maria Petca Poptean are „rostul ei”, acel „talant” hărăzit de bunul Dumnezeu, pe care-l va dărui atâta vreme cât inima ei va bate pentru nemurirea ţâpuriturilor şi danţurilor autentice oşeneşti.
Dumitru Ţimerman