AUTOSTRADĂ transeuropeană lângă Satu Mare. “Via Carpatia”

AUTOSTRADĂ transeuropeană lângă Satu Mare. “Via Carpatia”
|||

Sătmărenii ar putea avea o autostradă mult mai aproape decât a fost stabilită inițial. Un proiect aflat în stand-by în România a fost readus în atenţia publică, vineri, de reprezentanţii judeţelor Bihor, Timiş, Arad şi Satu Mare, care au semnat la Oradea un protocol de colaborare care are ca scop sprijinirea dezvoltării infrastructurii rutiere a proiectului transeuropean “Via Carpatia”, informează eBihoreanul.Protocolul a fost semnat în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate de Consiliul Judeţean Bihor, intitulată “Dezvoltarea infrastructurii rutiere trans-europene”, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor din Polonia, Slovacia şi Ungaria. Autostrada “Via Carpatia” este un deziderat prezentat, încă din 2006, de Polonia şi Lituania. Şoseaua ar lega nordul de sudul Europei, din Lituania în Grecia, trecând prin Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria.

O parte din traseul european se suprapune pe autostrăzi deja construite, însă în ţări precum Slovacia şi România aceste investiţii ar trebui făcute de aici înainte. În 2010, România a aderat la proiectul “Via Carpatia”, dar de atunci nu s-a făcut ceva concret în acest sens.

Semnatarii protocolului de la Oradea, valabil până în 2022, au fost atât reprezentanţi ai consiliilor judeţene din cele patru judeţe (Bihor, Satu Mare, Timiş şi Arad) cât şi ai prefecturilor. A fost vorba de preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, vicepreşedintele CJ Arad, Sergiu Bilcea, preşedintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, preşedintele CJ Timiş, Călin-Ionel Dobra, subprefectul judeţului Arad, Damian Vasilică, prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, prefectul din Satu Mare, Darius Filip, şi prefectul judeţului Timiş, Eva Georgeta Andreaş.

 

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand