DECIZIE. Răzvan Rentea rămâne arestat în continuare. Se află la Penitenciarul Oradea

DECIZIE. Răzvan Rentea rămâne arestat în continuare. Se află la Penitenciarul Oradea

Fiind principalul suspect al triplului asasinat din Apa, Răzvan Rentea rămâne după gratii deși acesta a cerut să fie eliberat.  Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sat Mare a respins vineri cererea de eliberare din arest formulată de către Răzvan Rentea.

”(…) menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul RENTEA RĂZVAN MIRCEA, în prezent aflat în stare de arest preventiv în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, prin încheierea penală nr.33/JDL/29.11.2017, pronunţată în dosar nr.4301/83/2017 a Tribunalului Satu Mare ,definitivă prin Încheierea penală nr.38/CJDL/04.12.2017 a Curţii de Apel Oradea, în procedură de cameră preliminară, pe o durată de 30 de zile (…)”, este decizia pe scurt a judecătorului, potrivit Presasm.ro.

Răzvan Rentea a contestat arestul preventiv printr-o contestație depusă în data de 12 martie. El cerea să fie eliberat plângându-s e de condțiile foarte grele pe care le are de îndurat în Penitenciarul Oradea.

Reamintim că Răzvan Rentea a fost arestat pe data de 28 noiembrieimediat după înmormântarea părinilor săi, soții  Gheorghe și Niculina Rentea, și a bunicii sale. A doua zi judecătorii au decis ca suspectul să fie arestat preventiv.

Potrivit procurorilor, prima ucisă de Răzvan Rentea a fost bunica acestuia. Bătrâna a fost ucisă după ce a fost lovită în cap cu capătul plat al unei barde de bucătărie. La scurt timp, l-a ucis și pe tatăl său, lovindu-l în cap cu partea ascuțită a aceleiași barde.

Apoi, Răzvan s-a urcat în mașină și a plecat în centrul localității Apa după mama sa care tocmai se întorcea de la serviciu. A adus-o acasă, însă când aceasta a urcat scările să intre în casă a lovit-o din spate cu partea ascutită a aceluiași obiect.

Apoi principalul suspect s-a schimbat de haine și a mers la Satu Mare și a vizitat aproape toate cluburile din centru încercând să-și facă, astfel un alibi. El nici acum nu recunoaște crumele deși toate dovezile deținute de procurori îl încriminează.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand