Drogangii, prinși de jandarmi în zona Gării. Acum au dosar penal

Drogangii, prinși de jandarmi în zona Gării. Acum au dosar penal

Duminică, 25.03.2018, în jurul orelor 20.00, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu pe strada Griviţei din municipiul Satu Mare a observat într-o parcare din apropierea gării, un autoturism în care se aflau două persoane de sex bărbătesc.

Patrula a trecut la legitimarea celor doi tineri, moment în care au observat că aceştia aveau un comportament suspect. Ulterior jandarmii au trecut la efectuarea controlului corporal, ocazie cu care au descoperit asupra unuia dintre ei o ţigaretă confecţionată dintr-o substanţă verde gălbuie, motiv pentru care s-a efectuat un control al autoturismului, în interiorul acestuia găsindu-se două plicuri cu o substanţă vegetală uscată de culoare verde gălbuie.

Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii Deţinere de droguri de risc pentru consum, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele tinerilor. Actele de sesizare au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand