FOTO. Teatrul sătmărean, din nou în DOLIU. Un alt fondator al secției române a trecut în eternitate

FOTO. Teatrul sătmărean, din nou în DOLIU. Un alt fondator al secției române a trecut în eternitate
|

Teatrul de Nord Satu Mare se află din nou în doliu după ce un alt fondator al secției române a trecut în eternitate.

”Anunțăm cu regret dispariția regizorului MIHAI RAICU, membru fondator și fost director artistic al secției române.

În urmă cu 49 de ani a avut loc la Satu Mare prima premieră a secţiei române a Teatrului de Nord, proaspăt înfiinţată în septembrie 1968. Premiera cu spectacolul "Haiducii" de Victor Eftimiu, regia Mihai Raicu, din 24 ianuarie 1969 a reprezentat atestarea ca potenţial artistic a secţiei române a acestui teatru alături de secţia maghiară care avea la acea dată o mult mai bogată experienţă şi vechime”, se arată într-o postare făcută de Teatrul de Nord Satu Mare.

Regizorul Mihai Raicu a fost director artistic al secției române între anii 1968 - 1979 și a semnat regia a peste 40 de spectacole la Teatrul de Nord.

”Ne-am bucurat de prezența domniei sale la sărbătorirea celor 40 de ani, în 2009, și la aniversarea celor 45 de ani de existență a secției române a Teatrului de Nord, în 2014”, mai spun cu durere cei de la Teatrul de Nord.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand