More


    Muzeul din Petreşti- filă din istoria şvabilor sătmăreni

    =

    Muzeul Şvăbesc din localitatea Petreşti este situat la 43 de kilometri de municipiul Satu Mare, pe drumul DN19 care duce spre Oradea. Casa – muzeu este una dintre cele mai reprezentative pentru arhitectura populară şvăbească. A fost construită în anul 1881 şi a aparţinut unei familii şvăbeşti înstărite. Aceasta are o componenţă de patru camere, două holuri, două bucătării, două pivniţe, casa terminându-se cu un grajd pentru animale. Pe toată lungimea ei, are un târnaţ sprijinit pe stâlpi de lemn, fixaţi în tălpi de fontă, iar în partea superioară are ornamente florale traforate. Locuitorii din Petreşti cu ajutorul Muzeului Judeţean Satu Mare, în anul 1993, au reuşit să inaugureze muzeul.


    Clădirea în care  a fost amenajat muzeul s-a păstrat în forma ei originală. Casa este tipic stilului şvăbesc, atât din punct de vedere al structurii, cât şi din cel al arhitecturii. Camerele sunt mobilate cu piese de brad confecţionate de meşteri locali, ornamentate prin pictură cu motive florale şi vegetale stilizate, specifice şvabilor. În interiorul camerelor sunt prezentate obiectele utilizate în industria casnică textilă, începând de la meliţă, pieptene de fuioare, furci de tors, vârtelniţă până la război de ţesut. În componenţa gospodăriei se află şi „goreul”, continuat de o construcţie de mari dimensiuni, şura, care adăposteşte utilajele agricole.Casa tradiţională din Petreşti păstrează unele elemente ale culturii materiale a şvabilor, populaţie vorbitoare de limba germană, originară din Germania istorică, colonizată în această regiune în secolul al XVIII-lea. În această perioadă populaţia şvabă a fost prezentă într-un număr reprezentativ în judeţul Satu Mare de azi. Casa tradiţională ca păstrătoare şi promovatoare a culturii şvăbeşti, este o instituţie unică în România Nord – Vestică. Necesitatea creării unui muzeu a devenit o realitate cu dispariţia tot mai accelerată a culturii şvabilor care la începutul secolului XX a cunoscut o intensitate nemaiîntâlnită.


    File din istoria şvabilor sătmăreni

    Majoritatea şvabilor sătmăreni sunt originari din Württemberg, strămoşii lor fiind aduşi aici de pe teritoriul aflat între Lacul Boden şi cursul Dunării, numit şi Şvabia de Sus (Oberschwaben).Colonizarea șvabilor sătmăreni a început în anul 1712. În acea perioadă, pe aceste meleaguri au avut loc multe lupte pentru libertate ale ungurilor, care au culminat cu răscoala lui Francisc Rakoczi II. Răscoala lui a fost înăbușită și pacea a fost semnată de un fost general al Principelui Rakoczi, contele Karolyi Alexander (1669-1749). Pentru că el a fost semnatarul acestei păci și pentru că practic a fost oprită vărsarea de sânge, el a primit domeniile mari de aici, din jurul Careiului și Sătmarului. Întrucât acest teritoriu a fost afectat de aceste lupte pentru libertate și din cauza epidemiilor, contele avea nevoie de multă forță de muncă. Alexander Karolyi a înaintat o cerere Curții de la Viena să i se dea voie să aducă pe domeniile sale coloniști șvabi și anume din zona Oberschwaben, Baden-Württemberg. De ce tocmai din această regiune? Pentru că era vorba de șvabi romano-catolici, iar contele Alexander Karolyi a fost romano-catolic și a vrut să întărească religia romano-catolică în această zonă, întrucât aproape toată populația maghiară era reformată. El a avut nevoie de agricultori în primul rând. Deci cei care au venit în decursul celor trei valuri mari de colonizare au fost preponderent agricultori. Contele a promis atunci foarte multe avantaje: să-i scutească ani de-a rândul de impozite, a făgăduit locuințe, terenuri, atelaje, animale, promisiuni de care însă nu a putut să se țină, pentru că nu s-a gândit că vor veni chiar așa de mulți. În 1712 a venit primul val de coloniști. S-au așezat în Carei și în trei alte sate din jur.

    Prima colonizare a avut însă urmări catastrofale: pe de o parte, drumul îndelungat pe care șvabii l-au făcut pe vapor, pe Dunăre, de la Ulm la Budapesta, apoi de la Budapesta la Carei, pe de alta, apa proastă și căldura, au făcut ca foarte mulți să moară pe drum. În special copiii. Iar când au ajuns aici, contele n-a putut să satisfacă toate promisiunile. Șvabii au fost cazați în fostele case ale iobagilor unguri, ori au trebuit să-și construiască ei singuri niște căsuțe. Bineînțeles că nu le-a fost ușor. Au trecut decenii multe până au putut să își întemeieze propriile gospodării. După prima colonizare, contele nu a mai îndrăznit să trimită alte invitații, dar, după un timp, în 1723, a continuat. După al doilea mare val au rămas mai mulți aici. Șvabii și-au adus și preotul cu ei. În localitățile unde au fost colonizați și în școlile profesionale s-a predat limba germană. Până în 1825 putem spune că li s-au creat condițiile să își mențină identitatea germană. Din 1825 a început în Ungaria așa-numita “epocă a reformelor” și această epocă a avut drept consecință faptul că în locul limbii germane și a limbii latine, limba germană a ajuns pe locul secund, iar pe primul loc, de-a lungul deceniilor următoare, a fost limba maghiară.

    Astăzi, patrimoniul șvabilor sătmăreni se confruntă cu provocarea de a-și căuta noi căi pentru a supraviețui și a fi redescoperit, spre a nu-și pierde urmele în casa mare a uniformității. Ca și în cazul sașilor, mulți au plecat înapoi, cei mai mulți în Germania, acum devenită ”a doua patrie”. Muzeul mare al șvabilor dunăreni este acolo unde a început călătoria lor acum trei secole, la Ulm. Alături de toate celelalte comunități, povestea șvabilor este o poveste specifică Transilvaniei, în care, deși se vorbește în multe limbi, oamenii știu să se respecte și să se îngăduie reciproc.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img