
Șahistul sătmărean Roni, în vârstă de doar 7 ani, a încheiat Campionatul European de Șah Rapid pe locul al patrulea, la egalitate de puncte cu ocupantul poziției a treia, ratând la limită o medalie.
Familia sportivului a transmis că, pe parcursul competiției, au existat mai multe situații pe care le consideră discutabile din perspectiva respectării principiilor fair-play-ului. Potrivit acestora, au fost observate cazuri în care unii părinți ar fi comunicat prin semne cu jucătorii aflați în concurs. De asemenea, aceștia au precizat că au ales să nu formuleze o contestație oficială și să privească experiența ca pe o lecție pentru viitor.
Rezultatul este cu atât mai valoros cu cât Roni a evoluat în condiții dificile, după ce a făcut febră în timpul competiției și nu a reușit să se odihnească sau să se alimenteze corespunzător.
Familia susține că Roni este primul copil din Satu Mare care obține atât de multe rezultate de prestigiu la o vârstă atât de fragedă și subliniază că acesta își urmează cu seriozitate visul de a deveni campion mondial.
La finalul competiției, au fost adresate mulțumiri mamei, Balog Timi, pentru sprijinul oferit familiei, antrenorilor Torzsás Lajos și Pál Gábor pentru pregătirea sportivă, precum și sponsorilor Carpatica Logistic, Betonita.eu, Chessnut și PROTECTOR, care au contribuit la participarea lui Roni la competițiile internaționale.
Familia a transmis, totodată, un mesaj de recunoștință tuturor celor care i-au susținut de-a lungul acestui parcurs și și-a exprimat încrederea că experiențele trăite îl vor motiva pe micul șahist să își continue drumul către performanță.
























