Conducere nouă la Rotary Club Satu Mare Samus. Mesajul noului președinte: „Create Lasting Impact”

Conducere nouă la Rotary Club Satu Mare Samus. Mesajul noului președinte: „Create Lasting Impact”



Rotary Club Satu Mare Samus are un nou președinte pentru anul rotarian 2026–2027. Cu prilejul preluării mandatului, noul lider al clubului a transmis un mesaj de mulțumire și angajament față de membrii organizației și față de comunitate.

„Este o onoare și o mare responsabilitate să preiau astăzi mandatul de președinte al Rotary Club Satu Mare Samus. Le mulțumesc pentru încrederea acordată și vă asigur că voi conduce acest club cu respect pentru valorile Rotary, cu transparență și cu dorința sinceră de a servi comunitatea”, a transmis acesta.

Totodată, noul președinte a adresat mulțumiri familiei pentru sprijinul oferit și a reafirmat angajamentul față de principiile organizației, subliniind că își va desfășura mandatul în spiritul devizei Rotary International pentru anul 2026–2027, „Create Lasting Impact”.

Rotary este una dintre cele mai importante organizații internaționale de servicii umanitare, reunind profesioniști și lideri care desfășoară proiecte dedicate comunității, educației, sănătății și dezvoltării societății.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand