More
    spot_img

    Ucrainenii sătmăreni l-au sărbătorit pe TARAS ȘEVCENKO la împlinirea a 204 ani de la nașterea sa

    Poetul național ucrainean TARAS ȘEVCENKO a fost sărbătorit la Satu Mare, vineri, 16 martie, la bustul acestuia din Piața Dr. Vasile Lucaciu. Opera sa literară este considerată fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. Poetul romantic Taras Șevcenko a făcut parte din clasa iobagilor, ceea ce i-a conferit posibilitatea de a fi aproape de durerile și ororile la care a fost supus poporul ucrainean în timpul Imperiului țarist. Prin creațiile sale a militat pentru unitatea și autodeterminarea poporului ucrainean, a evidențiat dorurile, zbaterile, sacrificiile oamenilor de rând, dar a surprins în poezii și picturi frumusețile patriei sale Ucraina, motiv pentru care a fost denumit “Cobzarul”. De asemena, Taras Șevcenko a fost desemnat membru de onoare al Academiei de pictură din Ucraina.


    Alocuțiuni, jerbe de flori și cântece dedicate poetului TARAS ȘEVCENKO IRINA LIUBA HORVAT – președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Satu Mare – împreună cu colegii ucraineni au organizat această sărbătoare de “ suflet, inimă și credință “, dedicată împlinirii a 204 ani de la nașterea poetului naţional ucrainean TARAS ȘEVCENKO, născut în 9 martie 1814. La eveniment au participat oficialități locale și județene, ucraineni din localitățile județului Satu Mare, oaspeți din Ucraina și jurnaliști. Dintre personalitățile prezente la acest eveniment cultural ucrainean amintim: Nicolae Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România și deputat în Parlamentul României; Instituția Prefectului a fost reprezentată de Cecilia Marinescu;  Consiliul Județean Satu Mare a fost reprezentat de Ștefan Coșarcă- consilierul președintelui; Kereskenyi Gabor – primarul municipiului Satu Mare;  Doina Feher – viceprimarul municipiului Satu Mare; Zamfir Danciu – directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Satu Mare; Monica Sobius – primar Comuna Tarna Mare; Ștefan Doboș – primarul comunei Micula; Ovidiu Duma – primarul orașului Ardud; Ivan Haiduk – primarul comunei Hija, raionul Vynohradiv, Ucraina; Janna Mykytiuk – primarul comunei Veliatin, raionul Hust, Ucraina, precum și membri ai Comitetului Filialei Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România și ai organizațiilor ucrainene locale și membri de onoare ai Filialei sătmărene. În alocuțiunile lor memorabile, o parte din personalitățile prezente au vorbit despre personalitatea poetului național ucrainean Taras Șevcenko, au adresat cuvinte de felicitare organizatorilor și-au apreciat faptul că acest eveniment cultural s-a derulat în spiritul multiculturalității sătmărene, care este un exemplu pozitiv de conviețuire etnică pașnică, pentru foarte multe județe din țară. Nicolae Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România și deputat în Parlamentul României a spus printre altele: “ România este a doua țară din Europa care a acordat un mare sprijin dezvelirii în România a bustului sau monumentului dedicat poetului național Taras Șevcenko. Până acum au fost organizate la nivel național 25 de acțiuni culturale de acest gen.

     

    Cred că prin aceste acțiuni cultura ucraineană îmbogățește cultura română. Îi mulțumim lui Mihai Macioca, fost președinte al Filialei sătmărene a ucrainenilor, pentru strădania sa din 2009 când a reușit să inaugureze la Satu Mare bustul poetului național ucrainean Taras Șevcenko”. Peste toate alocuțiunile, rostite la superlativ de personalitățile prezente, a dominat îndemnul poetului Taras Șevcenko, care este cât se poate de actual și în zilele noastre: “Învățați și nu vă rușinați de ce-i al vostru!”. După elogioasele și emoționantele alocuțiuni, personalitățile prezente au depus jerbe de flori la bustul poetului Taras Șevcenko, iar în final grupul MICULEANCA din Micula a interpretat două cântece pe versurile poetului Taras Șevcenko. După manifestare, femeile ucrainene au primit flori de ziua lor cu ocazia organizării celei de-a doua acţiuni, intitulate:        „Rolul femeii ucrainene în perioada contemporană”, din partea Filialei Ucrainenilor din Satu Mare.

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE