More

    În jurul lumii cu Afdam şi Cfaim – când ”monsieur Macron” vrea șah la regele Trump

    Good morning dear readers of our daily newspaper … we are Afdam and Cfaim and we are very happy … după cum ați observat stimați cititori … prin limba folosită în prezentarea de la începutul transmisiei, ne aflăm în legătură directă cu Afdam, care se află la Washington, în încercarea de a ne prezenta de zor o revistă a presei internaționale. Afdame, ai legătura… Având titlul: ”Macron to put ‘bromance’ with Trump to the test during US visit” (Macron vrea să pună-n aplicare testul “broman” cu Președintele Trump în timpul vizitei în SUA), articolul semnat de Melissa Bell și James Masters de la publicația americană CNN încearcă să ne prezinte în analiză comparativă modurile de a-și privi partenerii de dialog politic, dar și ”interesele de palat” ale celor doi lideri care azi se întâlnesc în capitala S.U.A. La prima vedere, o relație de colaborare între Donald Trump, văzut ca și conservator ajuns la vârsta de 71 de ani, căruia îi place publicitatea dar și zilele petrecute pe terenul de golf … și un Macron, de 40 de ani, care pozează în integraționistul proeuropean, citând filozofi și evocând virtuțile artelor … pare puțin probabilă.

    Vorbim de o relație care s-a derulat din start pe un teren stâncos la summit-ul NATO din luna mai a anului trecut de la Bruxelles, când Emmanuel Macron a părut sa ignore mâna întinsă de Președintele S.U.A. adresându-și salutul prioritar doamnei cancelar al Germaniei, Angela Merkel. Afdame, care sunt conjuncturile politice internaționale ale acestei vizite? În primul rând întâlnirea de azi a celor doi președinți vine în contextul în care liderul de la Casa Albă este pe cale să schimbe sistemul global comercial de tarife impus Chinei şi (poate chiar şi Europei), în condiţiile în care Statele Unite s-ar putea retrage din acordul nuclear cu Iranul, … (cfr. Bloomberg), ca preşedintele Franţei să încerce să atenueze afectele politicii externe „America pe primul loc“ duse de Trump … cel puţin în ceea ce priveşte Europa. Adică să înțelegem că U.E. prin Macron ar cerși o ”gură de oxigen” capabilă de salvare?

    Ținând cont de așa-zisa cerbicie a președintelui Trump … totul este posibil. Mai ales că până acum, se pare că Emmanuel Macron a avut mai mult succes în a construi o relaţie bună cu Donald Trump în comparaţie cu alţi lideri importanţi la nivel global, acest fapt neputându-i în schimb garanta liderului de la Élysée reușita în atingerea acestui scop. Drept dovadă stă și faptul că ”monsieur Macron” cu toată filosofia aplicată nu a reuşit să-l convingă pe şeful Casei Albe să menţină S.U.A. în Acordul climatic de la Paris.

    Oricum, ziua de azi (marți 24 IV 2018 n.r.) reprezintă o ”zi de vârf” a politicii internaționale actuale, având în vedere discuţiile importante care se vor purta, oficiali francezi afirmând în acest sens că omologii lor de la Casa Albă le-au transmis că deocamdată Trump nu a luat o decizie în privinţa acordului nuclear cu Iranul, pe care l-a criticat ferm în trecut. Preşedintele american dorește măsuri mai ferme pentru a opri dezvoltarea programului iranian de rachete balistice și pentru a opri extinderea influenţei Teheranului în Orientul Mijlociu. Macron intenţionează să-i ofere omologului său american angajamente suplimentare din partea naţiunilor europene pentru a-i garanta că prin această înţelegere, U.E. va păstra Iranul sub supraveghere. Sugestiv este faptul, că înainte de a se îndrepta spre Washington, el s-a aflat în vizită la Berlin pentru a discuta cu Frau Merkel, întâlnire provocată de dorința lui Trump ca europenii să permită exportatorilor SUA să le acceseze mai uşor pieţele, (cfr. Bloomberg), atât Macron cât şi Merkel aducând argumente în favoarea faptului că măsurile unilaterale în materie de politici comerciale duse de S.U.A. sunt distructive. În concluzie … putem deduce că miza întâlnirii dintre ”îmblânzitorul” Macron și ”neînfricatul” Trump poate aduce Uniunii Europene un loc la masa granzilor lumii, alături de S.U.A., sau îi poate doar păstra imaginea de tigrișor în fața marelui Elefant.

    Valeriu Ioan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE