Nostalgie în “Răsărit în ochiul nopţii” de Dana Criste



Am în faţa mea cartea “Răsărit în ochiul nopţii” a doamnei D. Criste, apărută în 2018 la cunoscuta editură “Ecou Transilvan” din Cluj Napoca, cu o frumoasă prezentare realizată de directoarea editurii, Nadia Fărcaş, atât de apropiată de tot ce se numeşte cultura judeţului Satu Mare!

Toate poeziile oferite de Dana Criste sunt ca într-un “rai al cuvintelor” apărute într-un “răsărit” al sufletului de poet adevărat. Citind şi recitind poezii din volum, mi-am dat seama cât de adevărată şi de plastică este autodefinirea autoarei prin diversitatea temelor abordate. N-ai crede că în 115 pagini de carte Dana Criste ne pune la dispoziţie 97 de poeme de dor pentru perioada trecută, de iubire şi de sentimente pe care le poate trăi un om adevărat, care a dat viaţă unui alt om, tot atât de minunat. Are poezii chemătoare, de neuitare a locului drag, legate de istoria familiei, de trăirile sufleteşti, unele legate de iubire, altele de gândurile care lasă amprente puternice pentru tot restul vieţii.

Ştie bine autoarea că generaţia dânsei a trăit momente de suişuri şi de coborâşuri, ca toate celelalte. Dar oamenii porniţi de jos şi crescuţi în spiritul cinstei şi al adevărului au mai multe de înfruntat. Oşancă fiind, Dana Criste a fost unul dintre aceştia : “Ai învăţat să iubeşti depărtările/ Dintr-un flux în reflux,/ O neputincioasă lacrimă./ Dar nu-i nimic, pentru că mările/ Au şi ele tristeţile lor…”/. Dana Criste crede în cuvântul cu putere de vrajă, crede în steaua sa pentru care s-a luptat cu mâinile curate şi chiar a încercat să zboare până la cer pentru iubire, dar… ca şi alţii a devenit tot mai neîncrezătoare. Admir versuri care rezumă starea omului înţelept, al celui care trăieşte “fericirea însingurării”: “Uneori se preface că nu există/ Alteori e chiar iarba verde/ Pe care păşesc…/ Uneori pare nepăsătoare/ Alteori doar prin visele mele rezistă! / Uneori e chiar raza de soare/ Dintr-o dimineaţă senină de vară…/”.

Ce remarc la poezia Danei, este luciditatea ei când sancţionează efemerul şi tot ce-i vulnerabil la o fiinţă care trăieşte, gândeşte şi simte. Este omul puternic angajat în destinul existenţei şi naturii. Cuvintele utilizate în poezie, nu la toate, au o putere de diamant, de parcă ar vorbi mereu despre ceva sacru, dar cu setea de a cuceri sentimente!
La Dana Criste nu apare hazardul care să-i hotărască ce-i important în trăirile-i sufleteşti. Este la ea un aproape neosuprarealism apropiat, cu elemente alese pentru a crea o stare coerentă fără a rata naturaleţea ce-o caracterizează pe autoare : “Mă topesc/ Printre aceste resturi,/ Ard…/ Şi las din mine tot ce doare,/ Gânduri, urme descompun./ Să ne prindem de mână / Este vorba/ Despre aceeaşi dorinţă,/ Căutând o ascunzătoare/ Mai bună!”.

Apar în poeziile acestui frumos volum, realizat cu atâta grijă şi simţ estetic, chiar de invidiat, elemente de stabilitate ale lumii, care dau făgăduinţa veşniciei: păsările, oceanul, mugurii, focul, umbra, lumina, culorile, zborul, pământul, inima…

De multe ori autoarea îşi încearcă experienţele poetice, trecând la poezia fără rimă şi o face cu o detaşare calmă, o relaxare care nu duce la expresii ce o izolează, ci-i determină o nouă identitate (necunoscută de mine până acum)! De parcă s-ar ascunde o criză din care, totuşi, străluceşte elementul ce duce la fericire! Este la Dana Criste şi un orgoliu de a lăsa un semn al înţelegerii a tot ce se întâmplă cu noi, cu trăirile de zi cu zi, cu visările noastre… Există în poeziile Danei întrebări pe care şi le pot spune doar poeţii, chiar dacă aceştia nu se străduiesc să dea un răspuns. La Dana, suntem lăsaţi noi, cititorii, să răspundem! Şi bine face! Poezia trebuie să ne dea de gândit, îşi are filozofia sa! Întâlnim în poeziile din “Răsărit…” o impunere a autoarei pentru vibrante concentrări de gândire, a meditaţiilor sale lirice… Ca o robustă scriitoare a generaţiei de azi. Nu găsim limbaje neîncifrate, nici infuzii de idei şi sugestii, ci versuri atractive ce o identifică pe Dana în lirica actuală. Cartea poartă un titlu semnificativ, ceva ce relevă din timbrul ei, tulburător şi melancolic, ocular şi totuşi grav, cu un substrat etic, cel al ochiului nopţii! Nu ştiu câte procente aparţin, prin conţinutul poeziilor, trăirilor autoarei, dar, cred, poeta se regăseşte în multe din cele 97 de poezii! O cunoaştem, prin lecturare, mai bine pe Dana Criste şi ne permitem s-o felicităm şi să aşteptăm alte volume reuşite, editate de “Ecou Transilvan”, părtaşă la reuşita cărţii!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts