VIDEO/FOTO. Restaurant modern inaugurat la Turț. Aici poate fi organizat orice eveniment



Un restaurant modern a fost inaugurat sâmbătă, la Turț, de către Consumcoop Turț. Are o capacitate de 150 de locuri și poate găzdui orice eveniment. Mai mult decât atât, aici va putea fi luată masa zilnic la prețuri atractive și a fost înființat și un serviciu de catering.

Investiție de peste 200 de mi euro

La evenimentul de la Turț, pe lângă președintele Consiliului de Administrație al Consumcoop Turț, Chirilă Gherman, au mai fost prezenți, printre alții, senatorul PSD de Satu Mare, Gabriel Leș, managerul Gazetei de Nord Vest și Nord Vest TV, fostul vicepreședinte al Consiliului Județan, Mircea Govor, fostul ministru Ovidiu Silaghi, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, consilierul județean Gheorghe Ciocan, alți invitați.

Descriind investiția de peste 200 de mii euro, Chirilă Gherman este de părere că este unul dintre momentele foarte importante din viața cooperației de consum care nu s-a mai trăit de la Revoluțiue încoace.

”Inaugurăm un obiectiv important pentru unitatea noastră și pentru comunitate. Restaurantul coopperației din Turț are o capacitate de 150 de locuri prin care dorium să satisfacem nevoile oamenilor în ceea ce privește mesele fesive, onomasticele, pomene, nunți mai mici sau orice alt eveniment. În a doua sală se va servi zilnic meniul zilei și orice fel de mâncăruri sau băuturi poe care le doresc consumatorii. Unitatea mai are două camere de cazare, are o bucutărie modernă, cu utilaje moderne. În afară de servitul în restaurant, am mai înființat și un serviciu de catering. În total, am investiti peste 200 de mii de euro în această unitate”, a spus Chirilă Gherman.

Investiție apreciată

Și ceilalți invitați au avut cuvinte de laudă despre investiția făcută și inaugurată sâmbătă la Turț.

”Aș vrea să felicit pe cei care au realizat această investiție, este un lucru extraordinar pentru comunitatea de aici, din Turț. Vin și revin cu plăcere de câte ori am ocazia în localitatea Turț. Cetățenii de aici au niște condiții extraordinare de a investi aici, în Turț, susținem toate proiectele care țin de bunăstarea cetățenilor, și nu pot decât să fiu bucuros atunci când comunitatea beneficiază de servicii de bună calitate”, a declarat senatorul Gabriel Leș.

”Este o investiție frumoasă și de care comuna avea nevoie. Este un gest făcut de cooperație și își arată utilitatea pentru că, de când s-a reușit să se modernizeze drumurile județene în această zonă, să fie mai accesibile, cre4d că este un element important, mai ales că oșenii au bunul obicei de a face mici petreceri la restaurante. Deci, este o investiție utilă pentru zonă”, a declarat și fostul ministru, Ovidiu Silaghi.

”Am venit cu mult drag aici, la Turț. De altfel, mă leagă foarte multe amintiri de această comunitate încă din perioada în care aici a fost primar domnul Ciupac și cu care am făcut foarte multe lucruri bune împreună pentru turțeni. Acum vedem o investiție frumoasă, o investiție benefică pentru turțeni. Le doresc celor de aici mult succes și mă bucur că aici se fac lucruri bune pentru oameni”, a mai spus și Mircea Govor.

”Cred că este o investiție mult așteptată în comuna Turț, o investiției care o să dinamizeze în special producătorii locali. Asta ar fi șodorința mea. Mai ales că, în urmă cu mulți ani, cooperativele erau centrul unei comunități”, a mai declarat și Aurelia Fedorca.

A fost tăiată panglica inaugurală

După ce a fost tăiată panglica inaugurală, preoții din Turț au oficiat o slujbă de sfințire a localului.  Primul ”Meniu al Zilei” de după inaugurare a fost servit, pentru toți invitații, din partea casei.






ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts