Dor de Basarabia şi de ţară!



Din 1812 încoace, cu o mică excepţie – unirea ei cu Ţara-Mamă, la 27 martie 1918, sora noastră cea mică, Basarabia, lacrimă a neamului nostru (furată, trădată mereu), a fost “trecută prin foc şi sabie” de nemilosul “stăpân”. Mereu a fost Basarabia murmurată de “Doina” geniului poeziei româneşti. “A rosti numele Basarabiei e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti!” – exclama M. Eminescu. Într-una din scrierile politice ale celui mai mare poet român al tuturor timpurilor, spunea Eminescu: “Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru, cucerit cu plugul, apărat cu arma …”. Se aude mereu strigătul deznădejdii că românii de dincolo de Nistru trăiesc sub nemilosul pumn rusesc. Cu strigătul lui Toma Jalbă, auzit şi azi, ne trezim la realitate, auzindu-l : “Fraţilor, nu ne lăsaţi, nu ne uitaţi! Iar dacă ne veţi uita, noi vom săpa apa Nistrului şi o vom îndrepta dincolo de pământul nostru, căci mai bine să-şi schimbe râul mersul, decât să rămânem noi, moldovenii, despărţiţi unii de alţii!”

Ce mult a însemnat pentru ei 1918, în ziua de 27 martie, când a bătut ceasul de aur al istoriei şi de atâta amar de vreme, nădejdea lor începe să răsară. Însă pentru puţin timp, căci va fi cârdăşită între Hitler şi Stalin, care au năruit visul luminos din martie 1918. S-a tras sârma ghimpată, o sârmă a cumplitei suferinţe. Şi rar am murmurat cu fraţii de dincolo de zidul despărţitor. Şi-a venit iarăşi momentul în care, în 1991, “S-a întors acasă Dumnezeu din siberii de gheaţă”. Şi iarăşi, o parte de la Chişinău a dat brânci speranţei, îndepărtând de fraţii noştri basarabeni, limba, tricolorul, imnul şi mai ales speranţa.

Au fost destui care ne-au vrut “răstigniţi pe două hărţi”, care doreau “Hora Unirii” mutată în Piaţa Roşie, sub steaua rubinie a Kremlinului şi nu şi-au putut închipui că va veni revolta tinerilor din 7-8 aprilie 2009, care, practic, i-a măturat pe rusofoni. Tinerii aceia au demonstrat că sângele apă nu se face! Că pe noi, basarabeni şi români ardeleni, “ne dor o hartă şi o rană”.

Şi peste toate, de dincolo de mormânt, parcă auzim glasul blând al lui Grigore Vieru din “Scrisoare din Basarabia”: “Din Basarabia vă scriu,/ Dulci fraţi de dincolo de Prut,/ Vă scriu cum pot/ Şi prea târziu,/ Mi-e dor de voi şi vă sărut!”. Şi în zilele ce le trăim, nădejdea noastră din nou urcă dealul. Avem o suferinţă comună şi un ţel comun. Pentru că, oriunde-ar fi, fraţii sunt fraţi şi… rămân fraţi! Dacă te tai la degetul cel mic sau la cel mare, mâna te doare la fel! Fiecare deget al mâinii are un rost. Dar numai unite într-un pumn, ele pot fi puternice!

Am scris aceste rânduri în anul Centenarului Marii Uniri, an în care “încercăm” să facem câte ceva pentru o cauză ce n-o consider pierdută. Vorbesc despre Basarabia oamenii simpli, cei care au rude acolo – dincolo, oamenii care ştiu ce înseamnă “dorul”, acest cuvânt care dispare, la fel ca şi “patrie”. Păcat că nu vorbesc şi conducătorii, acolo unde trebuie şi unde se aude cuvântul lor! O fac exact ca o completare la un “discurs” banal de care poporul s-a săturat. Bine ar fi să nu se mai facă activităţi legate de marile evenimente de dragul de “a bifa” o acţiune realizată, după care se poate face decontul! Am auzit glasuri multe la adresa activităţilor legate de Imnul Ţării, de Ziua Drapelului, de Ziua Naţională, despre care lumea din municipiu şi judeţ află din presă, a doua zi! Păcat! Nici de Ziua Eroilor, de felul cum e marcată, nu mi-e ruşine! La astfel de evenimente ar trebui să fie prezenţi conducători de unităţi de tot felul, dascăli şi elevi, salariaţi ai Consiliului Judeţean şi Primăriei, ai Prefecturii, ofiţeri activi şi ieşiţi la pensie “în fragedă vârstă”, poliţişti, jandarmi, pompieri, cel puţin atâţia preoţi câte biserici sunt. Aceste activităţi trebuie pregătite excepţional, încât copiii să vadă şi să înţeleagă importanţa lor. Se organizează concerte şi spectacole la “Ziua oraşului” sau la “Partium” – pe banii contribuabililor, dar la evenimentele cheie – nimic! Poate 1-5 sticle de şampanie pentru cei care ar trebui să fie primii organizatori! Spun acestea pentru că am filmat evenimentele şi am scris despre ele. Este datoria presei s-o facă! Dar există şi datoria ei de a fi glasul celor mulţi, cititori de ziar şi telespectatori. Dacă am greşit, să fiu iertat de cei ce pot s-o facă!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts