Municipiul Satu Mare găzduiește la acest final de săptămână cea de-a doua proiecție în aer liber din cadrul Caravanei TIFF. Astfel, vineri, 15 iunie, și sâmbătă 16 iunie, începând cu ora 21:45, publicul sătmărean cinefil este invitat pe Pasajul Corneliu Coposu pentru a savura cele 3 scurtmetraje premiate anul acesta la TIFF și documentarele “România Neîmblânzită”, respectiv “Maria by Callas”. În caz de vreme nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc în sediul Casei de Cultură a Sindicatelor.
Program | Pasajul Corneliu Coposu, 21.45
Vineri, 15 iunie
• Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu 23′) – Marele premiu în secțiunea de scurt-metraj a Zilelor Filmului Românesc.
Scenariu impecabil, dialoguri bine susţinute, îmbinare echilibrată a comicului cu dramaticul, totul e bine închegat în această poveste despre psihoza care cuprinde o familie cu trei membri în preajma Crăciunului 1989, din pricină că băieţelul a cerut în scrisoarea către „Moş Gerilă” şi un cadou pentru tati: „Să moară nea’ Nicu, că asta-şi doreşte el”, după care a şi pus plicul la poşta din centru!
• Duminică (r. Dorian Boguță)- Mențiune specială în secțiunea de scurt-metraj a Zilelor Filmului Românescâ
Scurt metrajul a impresionat cu un portret sensibil „în care membrii juriului au regăsit frânturi din propriile povești”.
• Michelangelo (r. Anghel Damian) – Mențiuni Speciale ale Juriului pentru scurtmetraj în Zilele Filmului Românesc
O poveste foarte delicată despre cum îi explici unui copil ideea de moarte. “Pentru Michelangelo, mi-a venit ideea și am copt-o în traseele mele nocturne cu cățelul în parc. Am vrut să o iau ca pe o experiență. Trebuie să recunosc că satisfacția de a realiza un proiect de la zero nu poate fi comparată cu nimic. E un sentiment unic”, a mărturisit regizorul Anghel Damian.
• România Neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys | România, 90′) Cu: Victor Rebengiuc
În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent. Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar România neîmblânzită va dezvălui toate aceste povești incredibile.
Sâmbătă, 16 iunie
• Maria by Callas (r. Tom Volf | Franța, 113′) Cu: Maria Callas
Documentarul Maria by Callas spune povestea renumitei soprane Maria Callas, considerată drept cea mai mare cântăreață de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Filmul include imagini rare din arhiva personală a cântăreței, înregistrări live, scrisori și detalii intime, povestite chiar de soprană. La patru decenii de la dispariția ei, filmul o înfățișează pe faimoasa cântăreață așa cum nimeni nu a mai văzut-o până acum.
Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei, fiind susținut de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural “G.M Zamfirescu”.