More


    FOTOGALERIE. Zi festivă în Racșa. Investiții de peste 6,5 milioane lei, inaugurate ieri în comună

    - Advertisement -

    Sâmbătă, de la ora 10.00, a avut loc la Racșa un moment festiv prilejuit de inaugurarea sălii de sport și inaugurarea unui pod peste Valea Satului. Realizarea sălii de sport din Racșa a fost posibilă în urma unei finanțări a Ministerului Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții.

    Oaspeți de seamă

    La eveniment au fost prezenți ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, europarlamentarul și vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, senatorul PSD Gabriel Leș, vicepreședintele ANPM, Radu Roca, prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, managerul Nord Vest TV și Gazeta de Nord Vest, Mircea Govor, consilierii județeni Nicolae Avorniciții și Nicolae Ciocan, sau primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca.

    De asemenea, la eveniment au mai fost prezenți și prestigioşii handbalişti români Vasile Stîngă şi Cornel Oţelea.

    Obiective îndrăznețe

    Gazda evenimetului, primarul comunei Racşa, Toma Betea a precizat că sala de sport a fost ridicată pe baza unei finanţări prin Compania Naţională de Investiţii şi a costat 6,2 milioane lei iar podul a fost finanţat tot prin Ministerul Dezvoltării şi a costat aproximativ 77.000 de euro.

    “Ziua de astăzi este specială pentru comuna noastră pentru că am finalizat două obiective îndrăznețe pe care ni le-am propus la începerea mandatului de primar împreună cu consiliul local. Eforturile noastre s-au materializat cu o sală de sport modernă și funcțională și realizarea unui pod la standarde europene. Toate acestea nu ar fi fost posibile, fără eforturile comune ale administrației locale, autorităților județene șia sprijinului alocat de guvern”, a spus în discursul său Toma Betea.

    Felicitări și aprecieri

    Toți cei care au luat cuvântul în cadrul acestui eveniment, au felicitat conducerea comunei Racșa pentru realizări, apreciind, mtotodată, finanțarea alocată de Ministerul Dezvoltării.

    “Trebuie felicitat domnul primar pentru efortul depus, pentru această investiție, consiliul local deasemeanea și Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, pentru că a adus în comuna Racșa, această minunată sală”, a spus Ministrul Ioana Bran.

    “Vă doresc să vă bucurați cât mai mult de această investiție, de această sală de sport .Cei mici ,prezenți aici …ei se vor bucura la un moment dat de această importantă investiție”, a precizat Ioan Mircea Pașcu.

    Prefectul Darius Filip a felicitat primarul comunei Racşa, Toma Betea pentru realizarea acestor importante obiective pentru comunitate spunând că această sală de sport este cea mai modernă sală pe care o are judeţul Satu Mare.

    “Stimați invitați, în județul Satu Mare există trei categorii de primari. Primari mai buni, primari mai slabi și primari extraordinari. Cred că domnul primar Betea, nu este nici un dubiu că face parte din ultima categorie, a celor extraordinari. Nu numai că a realizat foarte multe lucruri în comuna Racșa, ci dacă ne uităm la această sală de sport, pe lângă faptul că a făcut-o, a făcut-o foarte bine. Eu cred că este cea mai frumoasă sală de sport din județul Satu Mare în acest moment“, adăugat prefectul Darius Filip.

    “Da, este o investiție foarte importantă. Primarul Toma Betea, este primarul care a creat această comună.Până în urmă cu opt ani această comună aparținea comunei Orașu Nou. Prin demersurile lui , și pot să spun că este unicat în județul Satu Mare, a creat comuna Racșa, reședință de comună care după opt ani de zile are infrastructură , are sală se sport, fiind o comună foarte modernă, odel pentru județul Satu Mare și nu numai”, a spus Radu Roca, vicepreședinte ANPM.

    “Ceea ce am văzut aici, este extraordinar.Sunt ferm convins de faptul că nu avem o asemenea sală de sport, cu o asemenea capacitate. Îl felicit pe primarul Betea, pentru tot ce a făcut aici”, a afirmat consilierul județean Nicolae Avorniciții.

    “Ceea ce a făcut primarul aici poate fi un exemplu pentru toate localitățile din județul nostru. Îl felicit, felicit de asemenea răcșenii pentru colaborarea pe care au avut-o cu primarul. Să fie în continuare alături de el pentru că este foarte important”, a precizat consilierul județean Gheorghe Ciocan.

    Campion la proiecte

    Totodată, fostul vicepreședinte al Conjsiliului Județean, actualul manager al NVTV și GNV, Mircea Govor, a spus despre primarul Toma Betea că este unul dintre cei mai harnici primari fiind campion la proiecte în județul Satu Mare.

    “De-a lungul timpului am colaborat foarte bine cu primarul Toma Betea, chiar am fost implicat în multe proiecte în comuna Racșa, când eram la Consiliul Județean, este campion la proiecte în județul Satu Mare, ca de altfel toți primarii PSD, care sunt preocupați și care au realizat foarte multe proiecte , la fel și primarul din Racșa a adus foarte mulți bani în comună. Este o comună foarte tânără, are abia opt ani, dar a realizat mai mult decât comunele cele mai vechi. Este într-adevăr omul care sfințește locul. Vreau să mulțumesc în primul rând conducerii Ministerului Dezvoltării, domnului Paul Stănescu, pentru că a ajutat foarte mult la această investiție, prin Compania Națională de Investiții și nu în ultimul rând președintelui Liviu Dragnea, care a ajutat enorm de mult. Poate într-o zi o să afle cetățenii județului Satu Mare că a fost cel care a ajutat cel mai mult județul nostru. Oamenii trebuie să știe adevărul pentru că foarte mult contează să ai oameni care să te sprijine la nivel național în Guvernul României”, a spus Mircea Govor, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare.

    Meci demonstrativ

    Sâmbătă în cadrul manifestării de inaugurare s-a jucat primul meci de hanbal arbitrat de invitații speciali ai evenimentului. De la sala de sport oaspeții s-au deplasat la podul nou de peste Valea Satului pentru a participa la inaugurare .Apoi cu mic cu mare, atât sătenii cât și invitații au fost invitați la căminul cultural pentru a sărbătorii acest eveniment.

    Investiția la sala de sport a costat 6.2 milioane lei. Podul peste Valea Satului a fost finanțat prin Ministerul Dezvoltării integral și a costat 77.000 euro. Sunt două investiții necesare pentru locuitorii comunei Racșa, în valoare totală de peste 6.5 milioane lei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img