More

    La Andrid se găsesc cele mai multe berze din Europa

    De peste două decenii comuna Andrid este cunoscută ca localitatea cu cele mai multe berze de pe continentul european. Potrivit recensămintelor din ultimii ani, în România vin, anual, în jur de 5.000 de perechi de berze, iar cele mai multe îşi fac cuibul pe plaiurile sătmărene. O bună parte dintre ele petrec vara în comuna Andrid, în partea sudică a judeţului. „Bătrânii spuneau că barza este pasăre sfântă şi aduce noroc. Aşa că le-au primit cu drag întotdeauna. Ea nu-şi face cuib decât în apropierea caselor cu oameni buni. Acolo nu vezi toată vara şoareci, şerpi sau cârtiţe”, spune un localnic din Andrid.

    Caracteristici
    Barza albă (Ciconia ciconia), numită şi barză, cocostârc, cocostârc alb, este o pasăre migratoare din familia ciconiidelor, ordinul ciconiiformelor, cu ciocul, gâtul şi picioarele foarte lungi, răspândită în Europa, vestul Asiei şi Africa de Nord. Iernează în Africa tropicală subsahariană, Africa de Sud şi în India. Când migrează din Europa spre Africa, berzele evită traversarea Mării Mediterane, ocolind-o prin Bosfor sau prin strâmtoarea Gibraltar, deoarece curenţii de aer necesari zborului nu se formează deasupra apei mării. Specia include 2 subspecii: Ciconia ciconia ciconia şi Ciconia ciconia asiatica. În România şi Republica Moldova cuibăreşte subspecia Ciconia ciconia ciconia.


    Barza albă este o pasăre mare cu o lungime a corpului de 110-115 cm şi o greutate de 2700-4500 g. Longevitatea maximă este de aproximativ 39 de ani. Coloritul general este alb, cu negru pe marginea posterioară a aripii şi pe vârful ei. Are ciocul roşu, lung, ascuţit la vârf şi picioarele lungi, roşii. În zbor, spre deosebire de stârci, ţine gâtul şi picioarele întinse. Distincţia dintre sexe este foarte dificilă, masculul având ciocul puţin mai mare şi mai înalt la bază. Trăieşte mai ales în zonele joase, cu păşuni umede şi zone mlăştinoase din preajma aşezărilor omeneşti, mai rar în natura sălbatică. Este o pasăre aproape total antropofilă, instalându-şi cuibul pe acoperişuri, coşuri, stâlpi electrici, precum şi în arbori bătrâni, cu totul excepţional pe sol. La construcţia cuibului participă ambele sexe, masculul aduce materialele, iar femela le aşază şi le potriveşte în cuib. Cuibul este reutilizat an de an şi poate atinge dimensiuni extraordinare prin adăugarea de materiale în fiecare an (2,5 m diametru, 2 m înălţime, iar greutatea acestuia poate atinge între 500 şi 900 kg); este format din crengi şi crenguţe în amestec cu iarbă şi pământ şi căptuşit cu resturi de plante, muşchi, fulgi, cârpe etc. Adeseori în pereţii externi ai cuibului cuibăresc multe perechi de vrăbii de câmp sau de vrăbii negricioase. Ponta este depusă de la începutul lui aprilie până în a doua jumătate a lunii mai şi este formată din 3-5 ouă cu o dimensiune medie de 73,6×52,54 mm. Incubaţia ouălor durează 31-34 de zile. Clocitul începe după depunerea a 1-2 ouă fiind asigurat alternativ de ambele sexe; femela rămâne pe cuib în mod obişnuit noaptea. Are loc o singură clocire pe an. Puii eclozaţi sunt nidicoli şi hrăniţi de ambii părinţi; la vârsta de 53-60 de zile puii părăsesc cuibul, dar sunt alimentaţi încă 14 zile de părinţi. Barza albă se hrăneşte cu broaşte, mormoloci, peşti, şerpi şi şopârle, insecte, viermi, melci, şoareci, cârtiţe, pui de păsări şi de iepuri. Berzele sosesc prin martie şi pleacă înapoi, către Africa, pe la mijlocul lui august. Obişnuit perechile de berze se întorc la cuiburile ocupate şi în anii precedenţi. Primul se întoarce masculul, care apără cuibul în faţa altor pretendenţi şi, în aşteptarea femelei care apare abia după o săptămână-două, îl repară şi îl consolidează. Barza albă este aproape mută, însă comunică cu partenerul prin intermediul unui clămpănit al ciocului, asemenea unei darabane de tobă. Din cauza asanării continue a zonelor mlăştinoase, utilizării pesticidelor, cât şi a pierderilor mari de efective din timpul migraţiilor, mai ales în urma lovirii păsărilor de firele de înaltă tensiune, barza albă s-a rărit foarte mult în ultimele decenii.


    Credinţe populare
    O credinţă populară spune că nu e bine să le strici cuibul pentru că prezenţa lor fereşte casa de foc şi trăsnete. Aşa că în Andrid, dar şi în majoritatea satelor din judeţ, nimeni nu se gândeşte să le facă vreun rău. Oamenii cred că barza căreia îi distrugi cuibul se va răzbuna şi va aduce pe casă tăciuni aprinşi. Bătrânii îşi mai amintesc de o întâmplare care a avut loc imediat după război. Pe vremea aceea, casele erau acoperite cu paie, iar berzele îşi făceau cuibul pe hornuri. În sat locuia o familie, Bagossy. Erau nişte oameni răi la suflet, zgârciţi, ajunseseră la bătrâneţe şi nu aveau copii. Nimeni din sat nu le putea intra în voie aşa că, cu timpul, oamenii au ajuns să îi ocolească. Într-o primăvară, două berze au început să-şi facă un cuib pe casa lor. La vreo două zile, bărbatul l-a dat jos cu furca. Zilele următoare, a făcut la fel. Ori de câte ori încercau berzele să mai aducă câte un beţişor sau paie, el lua furca şi le arunca. Într-o noapte, casa i-a luat foc. Degeaba au sărit vecinii în ajutor, casa a ars în întregime. Mult timp după aceea se spunea că berzele au fost cele care au aprins casa. Faptul că în Andrid găsim cel mai mare număr de berze albe din județ, şi chiar din Europa (raportat la suprafața comunei), în anul 1997 localitatea a primit titlul de “Sat european al berzei”. În cinstea acestui eveniment, în fiecare an, în luna august se organizează sărbătoarea comunei, denumită “Festivalul berzei”.

    Nicolae Ghişan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE