More


    Sătmăreanul care a îndrumat, cu vocea sa, milioane de români

    - Advertisement -

    Marius Iftimovici este unul dintre cei mai apreciati DJ din judeţul Satu Mare și totodată omul cu vocea inconfundabilă. Până de curând, sătmăreanul a direcționat milioane de români pe drumul cel bun și asta datorită faptului că a fost vocea GPS-ului Google Maps.

    Cum a ajuns aici?
    Cum a ajuns să-i placă atât de mult ceea ce face, cum a luat-o pe acest drum ne povestește el.

    “Aș spune că totul a început de la pasiunea pe care o făcusem pentru jurnalism, prin generală. Eram indrăgostit de presa scrisă pe vremea aceea, după care am descoperit radioul. Apoi mi-am zis că asta trebuie să fac în viață. Țin minte că prin liceu am fost intr-o tabără de jurnalism în județul Vrancea. Totuși DJ cu carte de muncă am devenit în toamna lui 1997. Tocmai terminasem liceul și aveam nevoie de un loc de muncă. Am “prestat” ca DJ, pentru prima dată intr-o zi de septembrie la Nord Club. Dupa un an petrecut aici am continuat experiența la Helios Dance Club, iar apoi din mai 1999 în paralel am devenit și DJ realizator de emisiuni la Radio Transilvania. Tot cam pe atunci mi-am început și cariera de DJ de evenimente private“, își amintește DJ-ul.

    Atunci când are în mână un eveniment mai mare sau mai mic, de fiecare dată își dorește să iasă perfect …însă, uneori, poate e loc de mai bine, din punctul de vedere al unora.

    “Îmi doresc să se bucure de evenimentul la care au venit. Dacă invitații sunt puși pe distracție, sigur petrecerea va fi una reușită. Sunt cazuri și cazuri. Eu îmi amintesc cele mai reușite petreceri ale mele. În comparație cu acestea, sunt multe alte petreceri la care merg și mie personal mi se pare că unele nu reușesc să se apropie de nivelul de intensitate al celor reușite. Totuși aceasta poate fi numai o percepție de-a mea, pentru că și în cazul petrecerilor care mie mi se par mai liniștite, invitatii imi dau semne ca s-au simțit bine. De multe ori analizăm petrecerile cu alți colegi DJ, iar pentru noi reușita unei petreceri se măsoară în timpul de dans pe care l-am avut și în gradul de ocupare a ringului de dans în acest timp. Și ne spunem: eh, nu s-a dansat foarte mult, însă la final au venit mulți să mă felicite pentru muzică. Revenind la întrebarea ta nu vreau să găsesc vinovați însă mai devreme spuneam că invitații ar trebui să se bucure de petrecere și dacă ei ne transmit nouă Dj-ilor ca vor să o facă lată, pot conta pe noi! În schimb dacă sunt la o petrecere unde simt că oamenii nu vor să danseze, insă vor să asculte muzica, eu mă străduiesc să creez atmosfera pe care ei și-o doresc. Cred că am ajuns la un grad de maturitate care-mi spune că nu e benefic pentru nimeni să-i pun pe invitați în situații care pentru ei ar putea fi neplăcute doar pentru a-mi face norma de dans”, mai spune Iftimovici.

    Fiecare petrecere e altfel
    Cum fiecare petrecere este altfel , cum noi oamenii suntem diferiți…unii vin cu tema făcută de acasă și își doresc să facă pe DJ-ul.

    „E o poveste cu listele de preferințe. Cea mai amuzanta lista pe care am primit-o a fost una de vreo 6 pagini, scrisă mărunt, cu câteva sute de piese. Fizic nu aveam cum să pun toate piesele de pe listă în noaptea aceea. Sunt situații în care listele ajută, dar de cele mai multe ori listele kilometrice făcute de un el și o ea (mă refer la miri) sunt un fel de liste egoiste. De ce le spun așa? Pentru că în acele liste de cele mai multe ori se regăsesc preferințele mirilor nu neapărat preferințele invitaților. Intr-o astfel de situație cel care iese prost este DJ-ul, pentru că invitații se vor întreba care e problema DJ-ului și nu vor dansa, iar mirii se vor gândi că nu au făcut cea mai bună alegere, în ceea ce privește muzica, pentru că invitații nu dansează. Astfel, eu le spun mirilor de fiecare dată că la o nuntă sunt trei categorii de melodii, pe care ar trebui sa ni le imaginam ca niște cercuri (mulțimi). E un cerc cu muzica pe care și-o doresc mirii să o asculte, un cerc cu muzica pe care și-o doresc invitații și un cerc cu muzica pe care și-o dorește DJ-ul să o mixeze. Pentru o petrecere reușită e nevoie să folosim doar muzica ce se află în zona in care aceste cercuri se suprapun”, afirmă DJ-ul sătmărean.

    Manelele încă sunt pe lista preferințelor. “La nunțile la care merg eu se întâmplă mai rar să pun manele, însă dacă se ajunge la acest capitol, cu siguranță lucrul acesta se întâmplă pe final de petrecere, undeva mult după ce se servește tortul. Îmi aduc aminte de o nuntă (una singură) unde am pus manele de pe undeva de la mijlocul petrecerii. Asta s-a întâmplat pentru că asta își dorea publicul. Am avut nenumărate solicitări, până când să-mi fac curaj să trec pe manele, însă dacă asta s-a cerut…așa am “dansat” și eu. În cazul majoratelor, DA! Manelele sunt încă la putere. La majorate e o combinație interesantă de public doritor de drum and base și de iubitori de manele. În funcție de genul muzical, se face și rocada la dans, pleacă un grup și apoi vine altul”, povestește Marius.

    Înzestrat de Dumnezeu
    Marius Iftimovici a fost înzestrat de Dumnezeu cu o voce puternică, o voce recognoscibilă și care nu are cum să nu placă. Din dorința de a evolua a transformat pasiunea în business. Momentan își ocupă toată ziua cu VoiceOvers.RO.


    “Asta a venit de la faptul că am făcut radio mult timp și aici am deprins lucruri legate de producția audio. Apoi interesul pentru voiceover a venit cumva natural. Am zis că dacă tot m-am ales cu “lămâile” …să fac și eu limonadă. Voiceovers.ro s-a născut în 2007. Atunci singura voce disponibilă era a mea, însă de atunci lucrurile au mai evoluat și clienții interesați de înregistrări audio pot alege dintr-o selecție generoasă de voci.Pentru mine e un business acest proiect. E un lucru pe care îl fac cu deosebită plăcere și în plus câștig bani din asta. E tot ce îți poți dori de la viață, să lucrezi într-un domeniu care îți place și să poți să și trăiești din asta.De-a lungul anilor s-au întâmplat lucruri nenumărate. Ce să zic, încerc să țin pasul, să învăț lucruri noi și să îmi fac cât mai mulți prieteni în domeniul acesta. E fascinant că lucrez mult online. Primesc și răspund la mailuri zilnic. Am relații de colaborare cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată față în față însă vorbim des fie la telefon fie pe mail. Am colegi prin Polonia, Danemarca, Germania, Spania, Anglia, Franța, Italia, Israel, SUA cu care lucrăm la diverse proiecte, fără să ne fi întâlnit vreodată.Întâmplarea cea mai interesantă pe care mi-o amintesc acum e legată de un proiect complex, o carte audio care trebuia înregistrată cu mai multe voci, pentru că era nevoie de mai multe personaje. În carte pe lângă rolul naratorului care era unul mai lung, mai este un personaj principal cu o cantitate mare de text. Pentru acest personaj clientul și-a dorit să folosim vocea unui foarte talentat actor din Craiova. Îmi amintesc ca Angel (actorul despre care vă vorbeam) a ajuns in Satu Mare cu trenul (a făcut vreo 15 ore pe drum) dimineața pe la ora 8. Noi am început să înregistrăm pe la ora 9, scriptul lui și am terminat în aceeași zi în jurul orei 20. După aceea Angel s-a urcat în tren și a mai călătorit 15 ore înapoi spre Craiova”, povestește Marius.

    Vocea GPS-ului
    Până de curând, sătmăreanul Marius Iftimovici a direcționat milioane de români pe drumul cel bun și asta datorită faptul că a fost vocea GPS-ului Google Maps.

    “Trebuie să te corectez. De fapt am fost vocea GPS-ului Google Maps până de curând. Aplicația folosește acum o voce feminină (sintetică) pentru că presupun că-și doresc să evolueze. O voce sintetică are posibilitatea să pronunțe orice cuvînt din dicționar sau din afara lui. Astfel pentru dezvoltator e un avantaj foarte mare pentru că aplicația îi poate spune acum utilizatorului numele străzii pe care se afla sau al străzii pe care intră dacă virează la dreapta peste 200 de metri. Cum s-a întâmplat? Am primit o solicitare de la o agenție de casting din SUA. Îmi amintesc că ei atunci aveau de înregistrat textele în 20 de limbi, printre care și limba română. M-au solicitat, am acceptat și am înregistrat. Noi aveam o colaborare mai veche și așa au ajuns ei să mă selecteze pe mine pentru limba română. Textul în sine nu a fost unul lung. Cred ca am tras în jur de 80 de replici. O replică era de exemplu: Peste 50 de metri…Așadar nu mi-a luat mai mult de o oră cu tot cu editare.”

    De-a lungul timpului Marius a fost vocea mai multor reclame importante însă visul lui cel mai măreț este…

    “ Au fost mai multe, insă s-au schimbat cu timpul. De exemplu, în urmă cu vreo 30 de ani mi-am dorit să fac un post de radio…însă acum parcă vremurile s-au mai schimbat, la fel și visul meu s-a mai diluat.Mi-aș dori, poate, să ajung să dau voce pentru promo-uri / trailere de filme. Însă nu mă grăbesc, mai pot aștepta câțiva ani…poate îmi trece și asta până la urmă”, a mai adăugat Marius.

    Raluca Jofi



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img