Singura DJ-iță din Satu Mare, Bianca Marciuc, despre orașul ei natal: ”Iubesc Satu -Mare, atmosfera boemă a orașului”



Singura DJ-iță din Satu Mare, sau cel puțin cea mai cunoscută, Bianca Marciuc, a plecat din România în urmă cu câțiva ani, cu scopul de a călătorii, de a înțelege și a absorbii, cât mai multă informație de la fiecare cultură. A dorit să descopere că de fapt orice lucru pe care ți-l dorești e posibil, dacă nu asculți părerile negative a celor din jur care, de cele mai multe ori își proiectează propriile lor frustrări atunci când îți spun: nu face aia, nu încerca pentru că nu vei reuși,nu nu nu, când de fapt ei își spun povestea eșecului lor.

Dj și stewardesă în același timp

Sătmăreanca a muncit ca și dj și stewardesă în același timp, despre cât de solicitant a fost, ne spune ea.

“Da, a fost foarte obositor, ajunsesem într-o etapă în care tot ce îmi doream era să dorm noaptea, să mă trezesc dimineața și să-mi beau cafeaua la o oră matinală ca aproape toți oamenii normali cu o viață echilibrată. Am plecat din acestă lume a zborului, atunci când am bifat toate țările pe care mi-am dorit să le vizitez în cei trei ani și din fiecare am adus câte o poveste pe care să o pot spune la bătrânețe nepoților mei”, a spus Bianca.

Mixează în toate colțurile lumii

În prezent, sătmăreaca mixează prin toate colțurile lumii. Iubește ceea ce face și este mândră de realizările ei.

“Nu simt că muncesc atunci când mixez, este un vis împlinit pentru mine și sunt foarte recunoscatoare că fac ceea ce-mi place. Mulți oameni pierd ani de zile în job-uri în care nu se regăsesc și nu au curajul să-și ia viața în mâini și să-și urmeze chemarea. Sper că povestea mea să-i inspire și pe alții să-și urmeze instinctul când vine vorba de alegeri și nu ce spune societatea, mama sau vecina, fiecare dintre noi avem dreptul la libera alegere, nu suntem prizionierii altor minți sau idei”, mai spune sătmăreanca.

Invidia, o boală incurabilă

Despre Satu Mare, numai cuvinte de laudă …despre sătmăreni însă și bune și rele.

“Nu percep pe nimeni ca și concurență, asta este doar o tradiție primitivă românească sau poate balcanică, să ne comparăm mereu cu alții/altele. Fiecare artist este special în actul lui și este loc pentru toata lumea. Însă pot spune că am sesizat invidie din partea unor dj localnici care mă atacă constant on-line de când am început să mixez. Invidia este o boală incurabilă pentru ca persoanele care suferă de ea , nu vor să recunoască acest lucru. Este o boală a minţii, a sufletului şi a fizicului, pentru că ea consumă foarte multă energie și în orașul nostru există pacienți care ar avea nevoie de ajutor. Gelozia şi ura față de faptul că o femeie face ceea ce ei cred că doar un bărbat poate face, minimalizează succesul lor care este clar raportat la propria nepricepere. Iubesc Satu -Mare, atmosfera boema a orașului, faptul că pot ajunge oriunde în 5-10 minute, oamenii faini și prietenii din copilărie, mâncarea, ploile de vară, faptul că este un oraș plin de căței și animăluțe de companie, oameni generoși cu suflet blând și încă pur, copiii frumoși, sănătoși și fericiți, cu toate că se spune că e un oraș “mort”, eu mereu găsesc ceva fain de făcut și câte o clipă de magie în fiecare zi. There’s something magic about our little town”, a mai spus DJ-ul.

Detestă corupția!

De asemenea, Bianca Marciuc a mai declarat că urăște corupția și birocrația, dar și pe cei din conducerea orașului.

”Detest: corupția și oamenii care se află la conducerea orașului, birocrația, faptul că avem un adăpost cu peste 450 de câini și că primarul/primăria nu oferă absolut niciun fel de ajutor celor de la adăpost care zi de zi fac muncă voluntară și suferă în tăcere alături de aceste suflete care au drepturi conform uniunii europene, însă realitatea este cu totul diferită și dureroasă. Nu înțeleg cum sunt încă aleși astfel de oameni la conducere a căror nivel de inteligență emoțională este egală cu cea a unui om de peșteră“, a mai adăugat Bianca Marciuc.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts