More


    PERFORMANȚĂ. Ei sunt elevii de ZECE ai Sătmarului. Vor fi premiați de Guvern

    =

    Guvernul a decis acordarea unor stimulente financiare de câte 1.000 de lei pentru absolvenţii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi de câte 3.000 de lei pentru cei care au avut media 10 la examenul de bacalaureat.

    La nivel național, vor beneficia de aceste stimulente 345 de absolvenţi de clasa a VIII-a, care au finalizat evaluarea naţională cu media 10, respectiv 139 de absolvenţi de clasa a XII-a, care au încheiat cu media generală 10 examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2018.

    La nivelul județului Satu Mare avem trei elevi de nota ZECE.

    Județul Satu Mare are elevi de ”zece” la Evaluarea Națională. La fel ca și anul trecut, și în acest an în județ avem doi elevi care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională.

    Unul dintre elevii de ”Zece” este Briana Biro, de la Liceul Teoretic Carei. A doua notă maximă îi aparține lui Mihai Eduard, de la Scoala „Balcescu-Petofi”.

    Județul Satu Mare are și un elev de ”ZECE” la Bacalaureat. Este vorba despre Iris Roatiș, șefa de promoție de la

    Colegiul Național Mihai Eminescu. Performanța de-a dreptul remarcabilă a fost salutată și de primarul Kereskenyi Gabor.

    ”Doresc să o felicit pe eleva Iris Roatiș de la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, singura din județ care a luat 10 pe linie la examenul de Bacalaureat. Iris Roatiș are în palmares premii de la opt olimpiade naționale și a fost laureata mai multor competiții naționale și internaționale de dans sportiv. Felicitări și mult succes și pe viitor!”, a declarat primarul municipiului Satu Mare.

    Susţinerea copiilor şi a tinerilor cu performanţe şcolare este un obiectiv al politicilor educaţionale promovate de Guvern.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img