Consiliul Județean în așteptarea rectificării bugetare

Două subiecte importante au fost dezbătute în ședinţa Consiliului Județean de ieri.Ambele au fost ridicate de consilieri pe final, la punctul diverse. Este vorba de mult așteptata rectificare bugetară și de pesta porcină africană, boală care îi lasă pe români fără porci și pe mulți dintre fermieri fără obiectul muncii.

“Rectificarea să vină cât mai repede, deoarece avem o instituție foarte importantă care pe partea de funcționare nu are probleme până în noiembrie, dar partea de salarizare, dacă nu vine rectificarea până la mijlocul lunii septembrie, va avea probleme. Ne-au contactat foarte mulți primari din toate coloraturile politice, nici ei nu mai au multe rezerve.

Dacă va veni rectificarea de buget, probabil o să avem o ședință într-un termen rezonabil pentru a asigura funcționarea multor instituții publice. Și pentru luna august la DGASPC am reușit să asigurăm salariile datorită Primăriei municipiului Satu Mare care a avut acumulate niște restanțe pe partea socială și și-au achitat restanțele și astfel au putut închide luna august dar pe luna septembrie, nu avem resurse pentru a merge mai departe”, a spus președintele Pataki Csaba.

„O mare problemă în care noi nu putem să stăm neutri, fără să fim informați ca forul cel mai înalt în județul acesta,reprezentând populația acestui județ. Este vorba despre epizootia care a pornit în România din Satu Mare ,pesta porcină africană și care conform constatărilor, e de la un sandviș venit din Ucraina. Acestea sunt niște prostii uriașe. Vreau să cer să se facă raport în fața Consiliului Județean , din partea veterinarilor și a celor ce iau măsurile de protecție, împotriva acestei epizooti. Ei dacă vor fi supravegheați în plus și de forumul județean, nu le strică pentu că se știe că atunci când a fost gripa aviară s-a dat cu apă nu cu dezinfectant. I se ia țăranului porcul din curte și-l lasă de crăciun fără nimic.Trebuie întradevăr să existe un plus de control pe care să-l facem și noi chiar dacă nu e cel mai sever.” a spus consilierul județean, dr.Virgil Enătescu.

„Noi suntem prin lege membrii în comitetul de local de combatere a bolilor,particip la fiecare ședință, am fost prezent la fiecare vizită, atât a domnului Daea cât și a secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii , am fost la ședință și sâmbătă noaptea și duminică dimineața,dar este o hotărâre a consiliului național de combatere a bolilor,un ordin care este general obligatoriu la toată lumea unde este definit cine comunică acestă problemă.Competență de comunicare are domnul prefect și domnul director de la DSVSA . Este îmbucurător că în județul Satu Mare,în ferme mari nu a intrat, au reușit să se închide trei focare ,mai există activ două zone”a adăugat președintele Consiliului Județean.

Raluca Jofi

ULTIMELE ȘTIRI

Depunere jurământ. Aurelia Fedorca oficial la al treilea mandat ca primar al orașului Negrești Oaș. Aceasta a mulțumit negreștenilor care prin vot au...

Joi a fost o zi importantă pentru noul consiliul local și primarul  orașului Negrești Oaș,deoarece a fost ședința de constituire a noului consiliu local...

ALARMĂ!!!. Municipiul Satu Mare se apropie de pragul de îmbolnăviri de 3 la mia de locuitori

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi, 30 octombrie 2020, în ședință de lucru comandanții unităților Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte structuri implicate în...

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

Latest Posts