More


    Față-n față fără tabuuri – dialog politic la Zilele Culturale Partium

    =

    Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale Zilelor Culturale Partium este dialogul cu liderii municipali, respectiv politicieni, în cadrul căruia, la un șpriț, toți cei prezenți își pot adresa întrebările, într-o atmosferă familiară, liderilor politici.

    În cadrul acestei ediții, acest eveniment urmează să aibă loc, duminică, 26 august, începând cu ora 14.00, la cortul mare amplasat în Grădina Romei. Gazdele, care vor încerca să răspundă la toate întrebările adresate, vor fi Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare, Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Maskulik Csaba, managerul municipiului Satu Mare, Nagy Szabolcs, manager, Erdei D. István, Magyar Lóránd, deputați, senatorul Turós Lóránd, respectiv membrii UDMR ai consiliului local și județean.

    Profitați de ocazie și aflați toate informațiile legate de investiții și dezvoltări din prima mână, nu de pe diversele forumuri aflate pe internet sau discutând la gard cu vecinii. Șprițul este doar un bonus.

    Sari pe bicicletă și pedalează cu mama și tata la Zilele Culturale Partium

    În cadrul evenimentului Zilele Culturale Partium se desfășoară concursul de dexteritate pe bicicletă pentru familii organizat de Pro Racers Sport Club și Societatea Carpatină Ardeleană. La concurs se pot înscrie echipe alcătuite din 2 membri – 1 adult (mamă / tată / bunică/ bunic) și un copil cu vârsta între 6 și 14 ani. Este important de știut că sunt acceptate doar înscrierile anti-cipate la numărul de telefon 0743 419443 până vineri (24 august 2018), ora 12.00. Din cauza timpului limitat, nu putem accepta înscrierile pe loc. Înscrierea este gratuită, însă locurile sunt limitate, sunt validate doar primele 30 de înscrieri. Concursul se va desfășura sâmbătă, 25 august, începând cu ora 10.00 la Grădina Romei.

    Insula pas cu pas și activități TSMT la Zilele Culturale Partium
    La sfârșit de săptămână îi așteptăm pe toți prichindeii la Insula pas cu pas din Grădina Romei, un eveniment organizat de Centrul Fericitul Scheffler János! Zilele Culturale Partium pregătește evenimente și celor mai mici participanți, deoarece sâmbătă și duminică între orele 10.00 și 12.00, respectiv 14.00 și 16.00, specialiștii centrului îi așteaptă pe cei mici la activități pentru mame și bebeluși, iar pe cei mai mari îi invită să experimenteze trainingul de formare senso-motor (TSMT).

    Antrenament de remodelare corporală cu Rubint Réka la Zilele Culturale Partium
    Numele lui Rubint Réka este cunoscut tuturor femeilor doritoare de antrenament. Exercițiile sale de modelare corporală au schimbat viața multor femei și bărbați. A sosit momentul ca și sătmărenii să facă cunoștință cu acest tip de antrenament și nu în ultimul rând cu Rubint Réka. Evenimentul organizat de Organizația de Femei UDMR Satu Mare va avea loc duminică, 26 august, începând cu ora 11.00 în Centrul Nou al municipiului. Veți putea învăța exerciții de modelare corporală, de slăbit și de îmbunătățire a fermității. Cui este recomandat evenimentul? Tuturor celor care doresc să fie în formă sau să se mențină. Ce condiții fizice necesită antrenamentul? Acest amănunt are o relevanță prea mică, deoarece exercițiile pot fi efectuate de oricine. Așadar vă și puteți nota în calendar: duminică, 26 august, ora 11.00 – 60 de minute de antrenament și viață sănătoasă sub egida Zilelor Culturale Partium.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img