More

    Percheziţii la locuinţa unui septuagenar. Vezi cu ce a fost prins

    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare efectuează acțiuni, în scopul eficientizării activităţii de prevenire și combatere a fenomenului evazionist care se manifestă cu precădere în domeniul producerii, deținerii și comercializării de tutun și ţigări de contrabandă, în afara antrepozitului fiscal.

    Ieri 23 august , polițiștii din cadrul Poliției oraș Livada au identificat un bărbat, de 57 de ani, din Livada, care deținea, în vederea comercializării, cantitatea de 25 600 de fire de țigarete de diferite sortimente, cu timbru de proveniență Ucraina.

    Azi 24 august polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au efectuat o percheziție, în municipiul Satu Mare, ocazie cu care au depistat, într-un imobil, aparținând  unui bărbat, de 72 de ani și unei femei, de 66 de ani, respectiv într-un autoturism, aparținând unui bărbat, de 62 de ani,  cantitatea totală de 43 540 de fire de țigarete, cu timbru de proveniență Ucraina, deținute cu scopul de a fi comercializate.

     

    Atât cantitatea de țigarete, cât și autoturismul în care se aflau țigaretele au fost ridicate, în vederea confiscării.

     

    În ambele cauze, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

     

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE