UTILE! Program de lucru la pașapoarte și cazier judiciar

Chiar dacă sunt declarate zile libere, fiind minivacanța de Sfântă Mărie, la pașapoarte și la biroul de eliberare al cazierului judiciar se va lucra după un program bine stabilit

Program la pașapoarte

Serviciile de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor de conducere vor avea program normal de lucru în zilele de 16 şi 17 august a.c. Decizia de a păstra programul normal de lucru în zilele de 16 şi 17 august a.c. pentru serviciile publice comunitare de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor în perioada menţionată a fost luată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că luna august reprezintă o perioadă de vârf din punct de vedere al cererilor de eliberare a documentelor de călătorie şi a permiselor de conducere.

Precizăm că în data de 15 august a.c. serviciile de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor de conducere nu vor avea program cu publicul.

Persoanele care doresc să depună cereri de eliberare a documentelor în zilele de 16 şi 17 august a.c. trebuie să se aibă în vedere că unităţile de trezorerie nu au program de lucru în zilele respective. Astfel, taxele trebuie achitate la unităţile de trezorerie înainte de 15 august sau prin celelalte metode admise prin lege: on-line sau la unităţile CEC Bank.

Program la cazier și recuperarea permiselor

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a luat hotărârea ca în zilele de 16 și 17 august a.c., ghișeul pentru eliberarea cazierului judiciar din municipiul Satu Mare să fie deschis în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 13.00 – 14.00.

De asemenea, întrucât miercuri, 15 august a.c., este zi liberă cu ocazie zilei de Sf. Maria, examenul pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 de zile la 30 de zile, care în mod normal se susține în fiecare zi de miercuri, de la ora 14.45,

la Liceul CFR de pe strada Corvinilor din municipiul Satu Mare, va fi susținut marți, 14 august a.c., de la aceeași oră, 14.45, la Liceul CFR din municipiul Satu Mare. Urmând ca de săptămâna viitoare examenul să se desfășoare după programul normal.

ULTIMELE ȘTIRI

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Marcel Ciolacu, după recordul COVID-19: Guvernul să ne explice cum face alegerile

Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat joi că invită Guvernul să explice cum va organiza alegerile parlamentare, în condițiile în care România a înregistrat...

Latest Posts

Centre Humanes Business