FOTO. Sătmărenii de la ”Cutezătorii Munților”, pe podium la Trofeul Someșului, ediția a VIII-a

În perioada 7-9 septembrie în localitatea Preluca Veche din județul Maramureș a avut loc concursul eco-turistic Trofeul Someșului ediția a VIII-a organizat de Clubul de Turism Montan Someșul Sălaj, eveniment la care au participat și sătmărenii de la A.T.T.E. Cutezătorii Munților.

Concursul a reunit și cluburi din țară și peste 100 de participanți din județul Maramureș, Cluj, Sibiu, Alba, Sălaj și Satu Mare.

Au fost susținute 4 probe de concurs, respectiv orientare sportivă, test teoretic, alpinism și proba culturală.

Cutezătorii Munților, veniți cu o echipă foarte tânără de 8 membrii cu vârste între 9 și 50 de ani, s-au înscris la toate probele de concurs remarcându-se în special, la proba de alpinism și la cea culturală, unde au obținut locul 3 la fiecare dintre cele două probe.

Cei peste 100 de iubitori ai muntelui au realizat cu acest prilej un adevărat schimb de experiență și s-au bucurat timp de două zile de experiențe inedite în Defileul Lăpușului încheiat la foc de tabără în acorduri de chitară.

Dincolo de competiția în sine, Cutezătorii s-au bucurat de posibilitatea de a transmite de la o generație la alta microbul iubirii de natură și al practicării unor activități în aer liber, departe de ecranele și monitoarele ce absorb tot mai mult din timpul copiilor și al tinerilor.

Trofeul Someșului a plecat în acest an spre Cluj-Napoca, fiind câștigat de echipa Clubului 4×4.

ULTIMELE ȘTIRI

Am depășit mia de vindecări la Satu Mare

Veste bună pentru sătmăreni. La Satu Mare a fost depășită, ieri dimineață, o mie de vindecări de coronavirus. ”Până în prezent, la Satu Mare...

Peste 850 de sătmăreni, în carantină

La nivelul județului Satu Mare, în data de 26 octombrie 2020, se aflau în carantină la domiciliu 853 persoane. În perioada 25.10.2020, ora 07:15 –...

Încă o școală din județ intră în scenariul roșu

Sistemul de învățământ din județul sătmărean intră din nou în alertă după ce, în acest week-end, un cadru didactic și un elev de clasa...

Festivitatea de lansare a Asociației Ecologice și Umanitare ”Copacul Vieții”

Într-o zi de toamnă plină de soare și o atmosferă prietenoasă întreținută de oameni sufletiști dedicați protecției mediului și activităților civice, sâmbătă a avut...

Latest Posts