More


    FOTO. Zborul estival de la Satu Mare, un succes deplin. Aproape o mie de pasageri

    =

    Cursa aeriană de la Satu Mare spre Litoralul Mării Negre, realizată încă pe vremea când directorul Aeroportului Internațional Satu Mare se afla Nicolae Fechete, s-a bucurat de un real succes. Fiind prima cursă de acest fel de la Satu Mare, gradul de ocupare din acest sezon a fost de peste 80%.

    870 de pasageri

    870 de pasageri s-au bucurat, în acest sezon estival, de posibilitatea de a ajunge pe litoralul românesc prin intermediul curselor aeriene TAROM, direct de pe Aeroportul Internațional Satu Mare.

    Ultima cursă spre Constanța a decolat vineri dimineață la ora 09.00, iar aeronava care i-a adus pe ultimii pasageri de la mare, a aterizat pe Aeroportul din Satu Mare la ora 11.05. În perioada 3 iulie – 14 septembrie 2018, au fost operate 22 de zboruri dus-întors cu aceste destinații, câte 9 zboruri în lunile iulie și august și 4 zboruri în luna septembrie. În toată această perioadă, cursele s-au desfășurat cu cu 2 frecvențe săptămânale, în zilele de marți și vineri, durata zborului fiind de o oră și 40 de minute.

    82,4%, grad de ocupare

    Vânzările biletelor pentru ruta Satu Mare-Constanța / Constanța-Satu Mare, s-au bucurat de un mare succes, fiind o destinație mult dorită de sătmăreni și de alți pasageri din regiune. În cele două luni și jumătate de operare pe această rută, gradul mediu de ocupare a locurilor a fost de 82,4%.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img