Un pahar cu poveşti direct din cramele de pe Dealurile Sătmarului

Cultivarea viţei de vie s-a dovedit a fi una dintre ocupaţiile tradiționale și principale pe teritoriul sătmărean, ea cunoscând de-a lungul vremii diferite etape de evoluţie. Mijloacele de producţie sunt cele care au influenţat evoluţia viticulturii, dar şi implicaţiile în viaţa socială, economică sau în istorie.

Situat în Nord–Vestul României, odinioară parte din vechiul ţinut Partium, la răscrucea regiunilor Crişana, Sătmar şi Maramureş, Beltiug este un areal plin de istorie, cu un farmec local aparte, cu oameni pitoreşti şi gospodari.

Cu o poveste unică ce urmează să fie din nou rostită în jurul vinului, locul atrage atenţia publicului internaţional, după o îndelungată perioadă de anonimat.

Mărturie stau rândurile de viţă de vie care umplu Dealurile Sătmarului, calitatea vinurilor produse, cramele şi pivniţele reabilitate, dar şi reînnoirea datinilor specifice zonei. În această zonă, viile se bucură de un climat răcoros şi de abundenţă în precipitaţii. Iernile sunt blânde şi adăpostite de vânturi reci şi viscole. De asemenea, în luna septembrie temperatura scade brusc cu 3-4°C, ceea ce duce la conservarea aromelor şi acizilor din struguri.

Legenda prinde viaţă în jurul anului 1085, în timpul regelui Ladislau I al Ungariei, după o bătălie crâncenă cu pecenegii (populaţie migratoare de origine turcă). La finalul luptei, regele a fost servit cu un dovleac plin cu vin, ceea ce l-a făcut să întrebe spiritual ce tip de dovleac este (în ungureşte, “bél” = conţinut şi “tek” = dovleac). Ulterior, în secolul al XVIII-lea, în timpul contelui Károly Sándor, această zonă a fost supranumită “Reşedinţa lui Bacchus”. Evident, colonizarea zonei cu populaţia din Oberschwaben (şvabi sau schwaben) care prin spiritul lor au produs o adevărată renaştere în viticultură şi vinificaţie.

Continuând povestea spre prezent, în localităţile Beltiug, Răteşti şi Ardud s-au construit sute de pivniţe pe două sau trei niveluri “îngropate” în dealuri, unele dintre ele păstrându-se şi astăzi. Ele aparţineau comercianţilor de animale şi erau destinate producţiei de vin în cantităţi mici pentru consumul propriu. În aceste pivniţe erau aduşi, uneori, clienţii, pentru a negocia aşa cum se cuvine schimbul comercial. Ceea ce este îmbucurător este că această datină a început să fie readusă la viaţa în ultimii 10-15 ani.

Dealurile Răteștiului au devenit cunoscute încă de pe vremea contelui Károlyi, când șvabii stabiliți aici la începutul anilor 1700 au plantat suprafețe însemnate cu vie. Primele indicii ale viticulturii în zonă le identificăm cu ajutorul unei terminologii diplomatice. Obligaţiile feudale se percepeau şi din produsele viticole, astfel se aminteşte despre „vina decimalia”, adică dijma în vin faţă de biserică şi „vina nonalia”, adică nona în vin faţă de stăpânul feudal. De asemenea, obligaţiile în vin faţă de biserică sunt menţionate în secolul al XlII-lea sub forma de „tributum in vino”, adică darea în vin.

Mărturie a viticulturii pe meleagurile sătmărene stau şi pivniţele săpate în deal din Rătești, dar și din localităţile învecinate Beltiug, Ardud, Homorodul de Jos, Hurezu sau Dobra. O consemnare mai recentă a tradiţiei viti-vinicole a zonei vine din Răteştiul anului 1874, când la expoziţia internaţională de vinuri din Londra, Bacatorul, soi specific acestei zone, face senzaţie între participanţi.

Astăzi din cauza modificarilor climatice s-a schimbat puțin și modul în care se practică aici viticultura, iar solurile acide și clima moderată dau naștere unor vinuri albe proaspete și unor vinuri roșii echilibrate, cu potențial de învechire.

Nicolae Ghişan

ULTIMELE ȘTIRI

Depunere jurământ. Aurelia Fedorca oficial la al treilea mandat ca primar al orașului Negrești Oaș. Aceasta a mulțumit negreștenilor care prin vot au...

Joi a fost o zi importantă pentru noul consiliul local și primarul  orașului Negrești Oaș,deoarece a fost ședința de constituire a noului consiliu local...

ALARMĂ!!!. Municipiul Satu Mare se apropie de pragul de îmbolnăviri de 3 la mia de locuitori

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi, 30 octombrie 2020, în ședință de lucru comandanții unităților Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte structuri implicate în...

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

Latest Posts