More


    Accidente cu răniți la Satu Mare

    =

    Doi bărbați au suferit vătămări corporale în urma producerii unor evenimente rutiere pe raza județului în cursul zilei de 20 mai.

    Astfel, în jurul orei 16.10, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DN 1C, între localitățile Apa și Iojib. În urma cercetării la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din comuna Tarna Mare, a condus un autoturism pe DN 1 C, având direcția de deplasare dinspre localitatea Apa înspre localitatea Iojib, iar pe fondul nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, de 57 de ani, din județul Maramureș,a intrat în coliziune cu acesta.

    În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două autoturisme și vătămarea corporală ușoară a celui de al doilea conducător auto menționat. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, astfel că în cazul celui de 36 de ani a rezultat o concentrație alcoolică de 1,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

    Tot la data de 20 mai a.c., în jurul orei 15.40, Politia municipiului Carei a fost sesizată despre faptul că pe strada Uzinei, din municipiul Carei, a avut loc un eveniment rutier. Cercetarea la fața locului efectuată de polițiști a relevat faptul că un conducător auto, de 66 de ani, din localitatea Ciumești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Uzinei, a efectuat o manevră de viraj spre stânga fără sa se asigure în mod corespunzător, intrând în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar în aceeași direcție, fiind condusă de un bărbat, de 58 ani, din municipiul Carei.

    În urma accidentului a rezultat rănirea gravă. a motociclistului. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În cauză s-a întocmit dosar penal.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img