More


    Donezi sânge şi intri gratuit la Untold sau Neversea

    =

    Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, inițiată de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea, revine. Campania se dezvoltă de la an la an, atât în privința numărului de donatori în centrele fixe cât și la caravanele mobile BLOOD NETWORK.

    Organizatorii Untold și Neversea lansează cea de-a cincea ediție a campaniei de donare de sânge, care a mobilizat mii de oameni din România. În acest an campania începe mai devreme și se desfășoară în perioada 13 mai-29 iunie în toate centrele de transfuzii din țară. Totodată caravana mobilă va fi prezentă în nouă orașe din România.

    Ca și în anii precedenți, anul acesta festivalierii vor putea dona atât la centrele fixe, cât și la caravanele mobile. De această dată, caravana poate fi găsită în nouă orașe ale țării: Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu, Brașov și Constanța. Toți cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit de o zi la Untold sau Neversea.

    CLUJ-NAPOCA: 11, 12 MAI, BULEVARDUL EROILOR

    TÂRGU MUREȘ: 18,19 MAI, PIAȚA TEATRULUI

    IAȘI: 18,19 MAI, IULIUS MALL

    TIMIȘOARA: 25,26 MAI, PARCAREA FACULTĂȚII DE POLITEHNICĂ

    ORADEA: 1,2 IUNIE, PIAȚA UNIRII

    SIBIU: 8,9 IUNIE, PIAȚA UNIRII

    BUCUREȘTI: 14,16 IUNIE, PARCUL HERĂSTRĂU, INTRAREA PIAȚA CHARLES DE GAULLE

    BRAȘOV: 22, 23 IUNIE, BULEVARDUL REPUBLICII, ZONA MODAROM

    CONSTANȚA: 29, 30 IUNIE, PIAȚA OVIDIU

    Cei care donează sânge la caravana mobilă și se înscriu în baza de date Și Eu Donez (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet gratuit de o zi la Untold sau la Neversea. Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua „Și Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile Untold sau Neversea.

    Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze, în funcție de festivalul la care vor să ajungă, site-ul Untold.com sau Neversea.com, secțiunea Blood Network, unde vor completa formularul solicitat și vor atașa o poză cu adeverința de donator. Apoi, vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere:

    *la Untold la prețul special de 513,94 de ron plus taxe din prețul final de 811,20 ron + taxe al abonamentului;

    *la Neversea la prețul special de 399 de ron plus taxe din prețul final de 599 ron + taxe al abonamentului;

    În acest moment, peste 6000 de membri s-au înscris în rețeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma Și eu Donez.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img