FOTOGALERIE. ACCIDENT CUMPLIT. Persoană ÎNCARCERATĂ. Trei mașini IMPLICATE



Un cumplit accident de ciruclație soldat cu rănirea gravă a două persoane s-a produs în această dimineață pe bulevardul Lucian Blaga din Satu Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani din municipiul Satu Mare, având intenția să efectueze un viraj la stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui auto care circula din sens opus, condus de un tânăr de 20 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului primul auto a ricoșat într-o autoutilitară care circula pe același sens cu el. Au fost testați toți șoferii rezultatele fiind negative. Primii doi conducători auto implicați au fost transportați la spital pt îngrijiri medicale.

Mai concret, taximetristul de 56 de ani, a încercat să vireze de pe Lucian Blaga pe strada Ambudului, moment în care din sens opus venea mașina Audi condusă de tânărul de 20 de ani.

Impactul a fost iminent. În urma impactului, mașina de taxi a ricoșat într-o autilitară, iar mașina Audi a trecut peste trotuar și s-a oprit într-un bloc. Doar norocul a făcut ca în acel moment pe trotuar să nu se afle nimeni.

Impactul a fost deosebit de dur, iar taximetristul a rămas încarcerat.

La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, ânsoțite de două ambulanțe SMURD. Șoferul încarcerat a fost eliberat dintre fialrele contorsionate ale autoturiusmului și, împreună cu șoferul de 20 de ani din Audi, a fost transportat la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts