Gările din Satu Mare și Carei intră în reabilitare

Compania Naţională de Cai Ferate “CFR” SA a demarat proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin lansarea licitaţiilor în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 staţii. Printre acestea se află și gările din Satu Mare și Carei.

47 de gări, în total
Cele 47 de stații de cale ferată se află pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi.
Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi au lansat procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru următoarele 24 staţii de cale ferată: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comâneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti.

Obiective prevăzute
Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe:
– modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă;
– înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;
– asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante
– modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător;
– înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;
– asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrade, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.
Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 24 staţii CF este de 9.711.250 RON fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

APEL. Un lider MAGHIAR îşi încurajează simpatizanţii să INVALIDEZE buletinul de vot în turul doi

László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), şi-a îndemnat simpatizanţii să participe la turul doi al alegerilor prezidenţiale, dar să invalideze buletinul...

FOTODOCUMENT. REALIZARE. Contracte în valoare de aproape 30 MILIOANE lei, semnate pentru Satu Mare. Patru OBIECTIVE majore

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat joi, 14 noiembrie, patru noi contracte finanțate din fonduri europene, în valoare de 29.845.893 lei.  Prin...

SĂPTĂMÂNA PORȚILOR DESCHISE LA DGASPC A JUDEȚULUI SATU MARE – ,,Drepturile Copilului ne unesc pe toți !”

Eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la adoptarea Convenției asupra Drepturilor Copilului. În data de 20 noiembrie 1989, România a fost printre primele...

FOTOGALERIE. SIMPOZION. „Fluxurile istoriei: Mișcările mărfurilor și ale oamenilor, circulația socială a cunoștințelor”

Începând de azi, Muzeul Județean Satu Mare găzduiește un simpozion de două zile cu titlul „Fluxurile istoriei: Mișcările mărfurilor și ale oamenilor, circulația socială...

Oaspeți din străinătate la primăria municipiului Carei

Un grup de elevi din Franța, Italia, Spania și Portugalia, alături de profesorii lor, au vizitat azi Primăria municipiului Carei. Aceștia au fost primiți...