More



    Moment comemorativ la Certeza Oasului de Ziua EROILOR, 6 iunie 2019


    Este cunoscut faptul, dacă nu aducem precizare, că ziua de Înălțare a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătorită anual la 40 de zile după Înviere, este dedicată cinstirii tuturor eroilor neamului românesc jertfiti pentru libertatea și demnitatea poporului român. Este decretată ca zi de aducere aminte a celor care s-au jertfit pentru dreapta credință și pentru apărarea Patriei noastre, încă imediat după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, respectiv în luna mai, 1920. După evenimentele din Decembrie 1989, s-a pus din nou problema comemorării eroilor neamului românesc. Așa se face că atât în 1993, cât și mai apoi în 1999, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decretat ziua de ISPAS drept zi națională de cinstire a tuturor EROILOR neamului românesc jertfiti pentru libertatea și demnitatea poporului român. Oficial este recunoscută drept Zi națională din primăvara anului 2003. Așa se face că pe cuprinsul teritorial al Patriarhiei Ortodoxe Române, și nu numai, de praznicul Înălțarii Domnului cu trupul la cer, în toate bisericile și comunitățile locale, se trag clopotele, se înalță rugăciuni de pomenire și se fac Parastase pentru toți eroii neamului românesc care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și-n închisoare pentru păstrarea dreptei credințe, pentru obținerea libertății și păstrarea identității și demnității națiunii române.


    Un astfel de moment a avut loc și în comunitatea ortodoxă română din Certeza Oasului, că de altfel la nivelul întregului județ. Evidențiem în mod special acțiunea de la Certeze, întrucât în această comunitate rurală în ultimii ani nimeni nu a auzit de un astfel de eveniment. Cel puțin de mai bine de 15 ani, de când s-a ridicat un monument reprezentativ în fața Primăriei comunei Certeze, cu contribuția majoră a Consiliului Județean Satu Mare, prin contribuția fostului Prefect al județului, domnul Gheorghe Ciocan, nu s-a prea organizat manifestări comemorative sau cultural-tradiționale spre a evidenția Ziua națională de cinstire a eroilor neamului românesc. Odată cu venirea în sânul comunității a unui nou preot paroh, în persoana Parintelui Adrian Gheorghe PAUL, cadru didactic universitar la Facultatea de Litere din Baia Mare, lucrurile s-au schimbat substanțial. L-am regăsit la Certeze, de Ziua națională de cinstire a eroilor neamului românesc, având în jurul Cucerniciei sale și pe domnul Primar, Petru Ciocan, consilieri locali ai comunei, reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, în persoana domnului consilier Gheorghe Ciocan, fiu al satului., care ne-a și mărturisit că se bucură nespus de mult de o astfel de manifestare, simțind o puternică emoție așa cum a simțit cu mulți ani în urmă când a contribuit enorm și decisiv la ridicarea monumentului în comuna Certeze. Iată cum se pot schimba lucrurile, și zicem noi și în bine, acolo unde găsești oameni dedicați promovării valorilor și a identității naționale. Bine spune vorba țărănească: omul sfințește locul! La Certeze lucrurile încep să meargă bine. Oamenii frumoși din Oas, mai ales certezenii harnici și neaoși, pot fi mândri de ceea ce i-a reprezentat din totdeauna: frumusețea sufletului și a costumelor tradiționale, hărnicia și seriozitatea muncii, respectul față de semeni și responsabilitatea pentru orice lucru bine făcut. Iată că se poate!

    Felicităm pe această cale pe toți certezenii care și-au adus contribuția la evidențierea unui astfel de moment și să strângă rândurile alături de păstorul sufletesc, că au cu cine. Noi am fost martorii atâtor evenimente culturale și manifestări tradiționale în ultimii trei ani, de când a venit Părintele Adrian la Certeze, încât ne este greu să le enumerăm. Promitem certezenilor din Oas că și pe viitor le vom fi alături și vom evidenția în amănunțime orice manifestare de suflet și de simțire românească.

    Veșnică odihnă tuturor eroilor neamului românesc jertfiti pentru libertatea și demnitatea poporului român.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE