Cupa Căuașului, la a 3-a ediție

În primul weekend din august, mai precis pe 3 şi 4 august va avea loc cea de-a treia ediţie a Cupei Căuaşului la fotbal. Evenimentul este organizat de ACS Olimpia Căuaş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Căuaş, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Satu Mare şi diferiţi sponsori.
Iar această ediție se anunță a fi cea mai puternică dacă ținem cont că la start avem invitate cluburi din județele Arad, Bihor și Satu Mare
Din Satu Mare vor veni Olimpia Căuaş I, Olimpia Căuaş II (fii ai satului), ACS Ghenci, Platanul Marna, Victoria Tiream, Energia Negreşti-Oaş, Unirea Tăşnad. De asemenea, din Arad vine Podgoria Șiria, o echipă cu care Olimpia Căuaș are o relație deosebită, iar din județul Bihor au fost invitați cei de la Bihorul Beiuş.
Atât sâmbătă, cât şi duminică se va da startul de la ora 14:00.
“Vă aşteptăm cu drag şi în număr cât mai mare, la stadionul din localitatea Căuaş, să fiţi alături de noi la acest eveniment sportiv”, ne transmite Florin Mulcuţan, sufletul evenimentului!

ULTIMELE ȘTIRI

ALARMĂ!!!. Municipiul Satu Mare se apropie de pragul de îmbolnăviri de 3 la mia de locuitori

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi, 30 octombrie 2020, în ședință de lucru comandanții unităților Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte structuri implicate în...

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi, indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE/REGIUNEA NORD-VEST ÎN PERIOADA 2014-2020

Grandiosul proiect al Apaservului a ajuns în faza a a treia, fază în care s-au semnat contractele pentru alte două obiective ale proiectului. Este...

Latest Posts