Proiect Erasmus, încheiat de C.N. ”Doamna Stanca”

Proiect Erasmus, încheiat de C.N. ”Doamna Stanca”

Colegiul Național ”Doamna Stanca” Satu Mare tocmai a încheiat proiectul de mobilități ale personalului didactic cu titlul „Formarea europeană – un „+” de calitate în educație”, nr. 2018-1-RO01-KA101-047868, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, cu un buget de 16.965 euro. Proiectul a oferit oportunitatea unui număr de 7 cadre didactice de a urma stagii de formare profesională de înaltă calitate, în 4 țări europene : Italia, Grecia, Germania și Spania.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea calității actului educațional în vederea obținerii unor rezultate mai bune la invățătură si disciplină a elevilor noștri și creșterea vizibilității și prestigiului școlii la nivel național și internațional.

Dintre obiectivele specific enumerăm: îmbunătățirea competențelor de limba engleză a cadrelor didactice participante, însișirea de noi metode și tehnici de predare inovatoare și attractive, schimbul de bune practici cu profesori din peste 20 de țări ale Uniunii Europene.

Membrii echipei de implementare a proiectului au fost: prof. Adina Ciupac-coordonator, prof.Anna-Maria Marușca, prof. Liliana Hanc, prof. Cristina Gherman, prof. Cristina Avram, prof. Ildikó Fülöp, prof. Cristina Horotan și contabil-șef Anna Burulea.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda