Sătmăreanul Mihai Merlă lasă Steaua pentru CSM București

Handbalistul sătmărean Mihai Merlă a revenit la CSM București după înprumutul la Steaua, și a semnat contractul valabil doi ani.

CSM București pregătește noul sezon al Ligii Zimbrilor, dar și viitorul echipei masculine de handbal. În acest sens, au fost readuși la echipă doi tineri care au crescut în curtea proprie: portarul Mihai Merlă și pivotul Mihai Becheru.

Ei au fost, din 2017, în lotul echipei Steaua București, ambii transferați sub formă de împrumut la ”militari”. Din ediția de campionat care bate la ușă lucrurile se vor schimba, pentru că ambii sportivi vor îmbrăca tricoul CSM București, Merlă alegând să joace cu numărul 84, iar Becheru cu 31.

Sătmăreanul nostru a mărturisit pentru site-ul oficial al clubului că este extrem de încântat că a revenit la Clubul Sportiv Municipal din București și a dezvăluit cu ce gânduri atacă noul sezon.

”Am revenit cu gânduri de performanță și sunt fericit că m-am întors aici. Pentru mine, CSM București înseamnă acasă, locul în care am crescut, m-am format și unde sper să continui cât mai mult timp alături de omenii minunați de aici. Sper să mă acomodez cât mai repede, îi știu pe toți jucătorii, sper să meargă totul cât mai bine. Îmi doresc să fac multe meciuri bune, să-mi ajut echipa, să terminăm în primele trei echipe în campionat, să câștigăm Cupa României și țintim și Cupa Challenge. Principalele rivale la titlu sunt echipele care s-au luptat și anul trecut pentru campionat” – Mihai Merlă, portar CSM București.
Pe lângă cei doi tineri jucători, CSM București l-a readus la echipă și pe Octavian Bizău, și el împrumutat două sezoane la Steaua.

ULTIMELE ȘTIRI

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Latest Posts

Centre Humanes Business