More

    Ecaterina Stahl, omagiată de către clubul Steaua și FR Scrimă

    Recent, fosta mare glorie a scrimei românești, Ecaterina Stahl, a fost inclusă în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă (FIE) iar clubul Steaua București și Federația Română de Scrimă au dorit să marcheze așa cum se cuvine acest moment. Astfel, luni seara la finala Cupei Europei s-a aflat Cristina Stahl, fiica fostei mari campioane a scrimei din țara noastră, care a primit câte o plachetă omagială din partea clubului roș-albastru și a FR Scrimă.

    “Sunt extrem de recunoscătoare pentru atenția arătată azi de către clubul Steaua și Federația Română de Scrimă față de ceea ce a reprezentat mama mea pentru scrima românească. E o adevărată mândrie să știu că mama mea a fost inclusă în Hall of Fame-ul FIE”, a declarat Cristina Stahl.
    Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, în colaborare cu Federația Română de Scrimă, a organizat luni, 23 septembrie 2019, pentru al șaselea an consecutiv la București, Cupa Europei la floretă feminin.


    Competiția a avut loc la Sala de scrimă “Ana Pascu” (fostă Floreasca) din București, iar la ediția din acest an au participat următoarele formații: Club Cardenal Cisneros (Spania), Escalibur Sofia (Bulgaria), Ukraine Kiev (Ucraina), Team Great Britain (Marea Britanie), Școala de scrimă Chișinău (Rep. Moldova), Steaua Bucureşti și CSU Poli Timișoara.
    Steaua București s-a clasat pe locul III la finalul competiției, după următoarele rezultate: 43-45 cu Club Cardenal Cisneros (Spania), în semifinale; 38-37 cu CSU Poli Timișoara, în finala mică.
    Competiția a fost câștigată de către Ukraine Kiev (Ucraina), care a dispus în finala mare de Club Cardenal Cisneros (Spania), scor 45-33.
    Echipa Steaua a fost formată din: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu și Andreea Gheorghe. Antrenori: Florin Gheorghe și Virgil Sălișcan.
    Cupa Europei la floretă feminin este o competiție intercluburi, care se adresează echipelor campioane naționale en-titre. Confederația Europeană de Scrimă a acordat României, pentru a șasea oară consecutiv, dreptul de a organiza acest concurs, iar datorită faptului că echipa de floretă CSA Steaua București a cucerit titlul de campioană națională și în anul 2018, clubul militar a fost din nou organizator.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE