Antrenorul Marius Baciu, ridicat de “mascaţi” după meciul dintre Sportul Snagov şi Turris Oltul

Marius Baciu (44 de ani), antrenorul echipei din Liga 2 Turris Oltul Turnu Măgurele, fost jucător al echipelor Steaua sau Lille, a fost reţinut de trupele speciale DIAS (Departamentul de Intervenţie şi Acţiuni Speciale) imediat după încheierea meciului Sportul Snagov – Turris Oltul Turnu Măgurele (scor 2-3), desfăşurat miercuri, la Bucureşti, pe stadionul Juventus.

Evenimente şocante au avut loc imediat după încheierea meciului din Colentina dintre Sportul Snagov şi Turris Oltul Turnu Măgurele, ce a contat pentru etapa a 17-a a Ligii 2, şi care a avut o desfăşurare ”interesantă” ca scor, 2-0 la pauză, 2-3 final pentru trupa fiului lui Liviu Dragnea.
Antrenorul echipei Marius Baciu a fost reţinut de ”mascaţi”. Imediat după finalul partidei, Baciu a fost băgat într-o încăpere a stadionului din Bucureşti de forţe de ordine cu mandat şi cu veste antiglonţ şi apoi l-au urcat într-o dublă pentru a-l deplasa la secţie, scrie gsp.ro.

Implicat într-o reţea de trucare de meciuri pentru pariuri?
Deocamdată nu se cunosc detalii în privinţa motivului reţinerii antrenorului, care, potrivit sursei citate, mai notează că tehnicianul a avut un comportament extrem de reţinut în timpul partidei, indicaţiile fiind date mai mult de secundul său, Sorin Bucuroaia.
Gsp.ro susţine că Marius Baciu era urmărit de mai multă vreme de organe de poliţie, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi că FRF, prin Departamentul de Integritate, avea informaţii că antrenorul joacă frecvent şi pe sume mari la pariuri. Federalii au sesizat apoi autorităţile. Există şi varianta că Baciu ar face parte dintr-o reţea mai amplă de trucare de meciuri pentru pariuri.

2-0 pauză, 2-3 final
şi câte un penalty ratat de ambele echipe
Meciul disputat în premieră pe stadionul Juventus din Bucureşti, acolo unde juca Daco-Getica, deşi ”casa” echipei Sportul Snagov este arena Voinţa din Ghermăneşti, a avut o desfăşurare mai mult decât interesantă pentru pariori.
Snagovul a condus la pauză cu 2-0, după ce Cristian Poştoarcă (33) şi George Apostol (37) au înscris în prima repriză, după ce un alt jucător al ilfovenilor, Iulian Roşu, ratase un penalty în minutul 11.
În partea secundă, Turris-Oltul a întors rezultatul prin golurile marcate de Florian Haită (67), Cristian Ciobanu (81) şi Adrian Voicu (86 – penalty). În debutul părţii a doua, la 2-0, Silviu Pană a irosit un penalty pentru teleormăneni în minutul 60.
Marius Baciu a preluat Turris-Oltul la finalul lunii octombrie.( sursa liga2.ro)
Marius Baciu a preluat echipa Turris-Oltul pe 25 octombrie 2019 şi are trei meciuri conduse de pe banca tehnică. 1-0 la Csikszereda, 3-3 acasă cu Ripensia şi 3-2 la Snagovul Snagov sunt rezultatele obţinute de formaţia din Turnu Măgurele cu Baciu antrenor. În acest start de sezon i-a mai avut ”principali” pe Erik Lincar (etapele 1-9) şi Florin Bratu (etapele 10-13).
Până să ajungă la Turris-Oltul, Marius Baciu a condus-o pe Daco-Getica Bucureşti, echipă la care activa de doi ani şi care s-a retras din campionat.
În cariera de antrenor, Marius Baciu a antrenat echipele Voinţa Sibiu, Pandurii Târgu Jiu, Unirea Alba Iulia, Silvania Şimleu Silvaniei, ACSMU Politehnica Iaşi, Flacăra Făget, SC Bacău, Academica Argeş (actuala Academica Clinceni), Voinţa Saelele (actuala Turris-Oltul Turnu Măgurele, ex Voinţa Turnu Măgurele), Concordia Chiajna şi Daco-Getica Bucureşti.
Ca jucător, Baciu a fost fundaş central şi a evoluat pentru Inter Sibiu, Gaz Metan Mediaş, Steaua, Lille (Franţa), Rot-Weiß Oberhausen (Germania), Panserraikos (Grecia), Oţelul Galaţi şi ”U” Cluj.
Turris Oltul Turnu Măgurele ocupă, după acest rezultat, locul 4 în Liga 2, cu 27 de puncte acumulate în 15 meciuri în 17 etape. Echipa teleormăneană nou-promovară în Liga 2 a fost, timp de opt etape în acest sezon, liderul clasamentului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FOTOGALERIE. Incendiu PERICULOS în județ. Pompierii au SALVAT animalele

  Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș" a fost alertat cu privire la un incendiu în localitatea...

Șofer cu permisul SUSPENDAT surprins la volan în stare de EBRIETATE

  La data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurală Valea Vinului, au surprins în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani,...

INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...

VIDEO/FOTO. CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ LA VAMĂ. 23 de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, descoperiți într-o autoutilitară

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat douăzeci și trei de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, care au încercat să treacă ilegal frontiera din...

CORONAVIRUS. CAZ NOU la Satu Mare. PRĂPĂD la nivel național

Dacă dimineață anunțam că încă un sătmărean a fost vindecat și, astfel, cazurile active au scăzut la patru, în județ, acum suntem în măsură...