Energia Negrești câștigă la masa verde meciul de la Medieșu Aurit

Decizie finală la Comisia de disciplină a AJF Satu Mare în cazul meciului întrerupt dintre Dacia Medieș și Energia Negrești.

După audierea tuturor celor implicați , comisia a decis ca Energia să câștige cu 3-0 la masa verde deși în momentul întreruperii, în minutul 63, Dacia Medieș conducea cu 2-0. În acel moment, ca din senin, arbitrul a fost bruscat de unul dintre jucătorii gazdelor. Acesta a fost avertizat de central după o ceartă cu un …coechipier…Cum jucătorul avea deja un cartonaș galben a urmat firesc eliminarea, iar spiritele s-au încins. Arbitrul bruscat a pus capăt meciului și l-a trimis la …comisie!

În urma victoriei la masa verde de la Medieș, Energia face 28 de puncte și e la egalitate cu Olimpia Satu Mare în seria A a ligii a 4-a. Galben-albaștrii sunt pe doi datorită golaverajului superior iar oșenii rămân pe trei. Lider e Talna Orașu Nou cu 30 puncte.

Hotărâri:
– Pentru incidentele petrecute la Dacia Medieşu Aurit – Energia Negreşti (27.10.2019, etapa a 10-a), comisia hotărăşte omologarea rezultatului cu 3-0 în favoarea echipei din Negreşti şi suspendarea jucătorului Sunea Lucian (Medieş) pentru 4 etape + amendă 300 de lei.
– La jocul Egri Sasok Agriş – Prietenia Crucişor (03.11.2019, etapa a 10-a), echipa din Agriş a depus o contestaţie (substituire de jucător). Comisia hotărăşte omologarea rezultatului cu 3-0 în favoarea echipei din Agriş. Tot la acest joc a fost eliminat Fazekas Felix (Agriş). Suspendare două etape + amendă 65 de lei.
– AS Diferit – Codreana Homoroade. Eliminare Pop Sergiu (Homoroade). Suspendare două etape şi amendă 75 de lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Doliu în fotbalul sătmărean! S-a stins din viață fostul antrenor al Olimpiei, VASILE SAVANIU!

Veste tristă primită în această seară de iubitorii fotbalului sătmărean. Omul care s-a confundat practic cu istoria sportului rege în Satu Mare , VASILE SAVANIU...

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT. CARANTINA și IZOLAREA NU mia sunt OBLIGATORII

Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 458 /2020, publicată în Monitorul Oficial în 02.07.2020, prevederile legale privind izolarea la domiciliu și...

FOTOGALERIE. Incendiu PERICULOS în județ. Pompierii au SALVAT animalele

  Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș" a fost alertat cu privire la un incendiu în localitatea...

Șofer cu permisul SUSPENDAT surprins la volan în stare de EBRIETATE

  La data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurală Valea Vinului, au surprins în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani,...

INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...